Un egal ca apa sfinţită


FC Caransebeş – Apă Craiova 2-2 (1-2)

caransebes craiova 7Sâmbătă, 20 aprilie, în Seria a IV-a a Ligii a III-a s-a disputat un meci extrem de important pentru a doua jumătate a clasamentului, între FC Caransebeş, ocupanta locului 9, dar în mare suferinţă de puncte în ultimele jocuri, şi Apă Craiova, aflată pe penultima poziţie şi, deci, la fel de flămândă de victorii ca şi adversara sa. Şi cum un egal nu ar fi avantajat niciuna dintre formaţii, jocul a început tare, într-o notă de echilibru evident. Determinarea în joc a oltenilor s-a concretizat în minutul 13, când, în urma unui fault comis de Dodoacă, s-a dictat lovitură liberă, oaspeţii au bătut repede, în adâncime, pe stânga, până la Niţă, care a centrat pe jos în careul caransebeşean, de unde Copilescu, aflat la 8 metri, a pus latul şi a înscris.

Gugulanii au egalat în minutul 24, prin Mariţescu, care a reluat cu capul centrarea venită de la Suru, în urma unei lovituri libere de la 20 de metri, dictată după un fault asupra lui Şandru.

Oaspeţii au mai avut o bună oportunitate de a înscrie în minutul 34, când au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri, în urma unui fault comis asupra lui Buşică, torpila expediată de Chiriţă trecând la câţiva milimetri de vinclul porţii apărate de Cioloca. Până la urmă oltenii au reuşit să-şi majoreze avantajul în minutul 38, prin Stancu, care a trmis de la 12 metri, în colţul lung, mingea venită de pe stânga, de la Buşică.

Gugulanii au ieşit de la vestiare mult mai determinaţi, în primul sfert de oră al părţii a doua masându-şi efectiv adversarii în jumătatea proprie. În minutul 51, Suru a expediat un şut bun, pe jos, de la 18 metri, însă portarul Surdu a fost la post şi a reţinut. Goal-keeper-ul craiovean nu a mai avut însă acelaşi noroc 5 minute mai târziu, când Fatao, bine angajat în adâncime, a reuşit să-l învingă cu un şut din marginea careului, aducând astfel egalitatea pe tabela de marcaj.

„Rezultatul de astăzi nu ne ajută deloc, pentru că suntem într-o situaţie în care nu ne mai putem permite să pierdem puncte acasă. Ştiam la ce mă înham, ştiam situaţia dificilă în care se află clubul caransebeşean, dar asta-i viaţa… Datoria noastră este să mergem mai departe, să o scoatem, până la urmă, la capăt. Nu ştiu dacă meritam să câştigăm, poate după numărul ocaziilor, dar rezultatul de egalitate este, cred eu, echitabil”, a declarat, după partidă, antrenorul gugulanilor, Alin Paleacu.

Mai multe puteţi citi în ediţia tipărită a ziarului, care va apărea pe piaţă joi, 25 aprilie.