Un egal aplaudat ca o victorie


caransebes campina 4
FC Caransebeş – Fortuna Poiana Câmpina 0-0
Sâmbătă, 4 octombrie, în cadrul etapei cu numărul 6 din Seria a II-a a Ligii a II-a, FC Caransebeş a întâlnit pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş pe ocupanta locului secund al clasamentului, Fortuna Poiana Câmpina. Se anunţa un meci greu, iar băieţii antrenaţi de Sorin Bălu erau conştienţi că trebuie să-l câştige, pentru a mai bifa o victorie în faţa propriilor suporteri.
Partida a început într-o notă de echilibru, atât în ceea ce priveşte posesia, cât şi ocaziile de poartă. Prima fază a aprţinut oaspeţilor, în minutul 9, Munteanu, aflat pe partea stângă, intrând în careu, şutul său centrare de la 12 metri poposind în braţele portarului caransebeşean Coca.
Două minute mai târziu, Crişan l-a faultat pe Săulescu la 18 metri, lovitura liberă executată de Ganea trecând peste poarta prahoveană. În minutul 15, Himcinschi a scăpat pe aripa stângă, însă, talonat de un adversar, şi-a făcut mingea puţin prea lungă, iar când să tragă de la 10 metri, a luftat. Caransebeşenii au pus încet, încet, stăpânire pe joc, iar în minutul 20, Suru a executat o lovitură liberă de la 30 de metri, după un fault asupra lui Ologu, mingea trimisă în careu ducându-se spre vinclul porţii lui Popescu, care s-a întins şi a reuşit să respingă în lateral.
Replica oaspeţilor a venit în minutul 23, când, după câteva devieri, mingea a juns în careul caransebeşean, la Munteanu, care, de la 8 metri lateral-dreapta, a şutat la colţul scurt, însă a nimerit plasa laterală.
Tot în plasa laterală, însă a celeilalte porţi, s-a oprit şi balonul expediat de Manea, de pe partea dreaptă, din colţul careului, în minutul 26. Două minute mai târziu, mingea, trimisă de pe dreapta, a ajuns la Artean, al cărui şut puternic de la 14 metri, la semiînălţime, a fost respins spectaculos de Popescu.
În minutul 35, balonul a circulat pe traseul Munteanu – Honciu – Dobrosavlevici, şutul centrare al acestuia din urmă fiind scos din vinclu de portarul caransebeşean Coca. Goal-keeper-ul gugulan a a mai avut o intervenţie spectaculoasă în minutul 37, când Chipirliu, aflat la 12 metri, a reluat sub bară, cu capul, o centrare venită de pe partea stângă, Coca reuşind să respingă în corner.
Caransebeşenii au avut o ocazie monumentală de a deschide scorul în minutul 44, când mingea centrată de pe dreapta a fost lovită cu capul de Himcinschi, venit lansat, însă balonul a lovit rădăcina barei, de unde a ricoşat la Ganea, care, de la 8 metri, din unghi, a şutat năpraznic în plasa laterală. Acelaşi Ganea a mai trimis o torpilă de la 14 metri, în ultimul minut al primei reprize, portarul Popescu respingând spectaculos în lateral.
Prima ocazie a părţii a doua a aparţinut oaspeţilor, în minutul 48 Honciu reluând cu capul de la 12 metri o centrare venită de pe dreapta, balonul fiind prins de Coca fără emoţii.
În minutul 50, gazdele au replicat printr-o fază frumoasă, centrarea de pe stânga a lui Buşu fiind reluată cu capul de Himcinschi, din 6 metri, însă, deşi Popescu a respins peste transversală, „centralul” Florin Andrei nu a văzut şi a dictat repunerea balonului în joc din colţul careului de 6 metri.
În minutul 58, Ganea a bătut un corner de pe dreapta, la colţul scurt, nou-intratul Gafiţa s-a luptat cu Popescu, mingea a ricoşat la Manea, şutul din cădere al acestuia, de la 8 metri, trecând puţin peste poarta prahoveană.
Cea mai controversată fază a meciului – în afara altor decizii controversate, care i-au iritat pe cei aproximativ 1.200 de spectatori prezenţi la meci – s-a înregistrat în minutul 66, când într-un duel umăr la umăr Dobrosavlevici l-a lovit involuntar cu capul în faţă pe Himcinschi, scăpat spre poartă, tânărul atacant caransebeşean s-a prăbuşit şi a avut nevoie de câteva minute de îngrijiri medicale, arbitrul Florin Andrei acordând fault, dar nesancţionându-l pe Dobrosavlevici, care mai avea un avertisment, cu cartonaş galben.
Caransebeşenii au mai avut o ocazie de a deschide scorul în minutul 75, când Artean a trimis o ghiulea de la 18 metri, la semiînălţime, balonul trecând la câţiva centimetri de stâlpul din dreapta al porţii aărate de Popescu. Acelaşi Artean a mai avut un şut bun, din lovitură liberă de la 30 de metri, în minutul 85, mingea trimisă de el, plasat, pe lângă zid, la rădăcina barei stângi a porţii prahovene, fiind respinsă cu dificultate de Popescu.
Pe final de meci, oaspeţii au avut şi ei câteva contraatacuri tăioase purtate în majoritate pe partea dreaptă, de Năstase, care a pus în dificultate, în câteva rânduri, defensiva caransebeşeană.
La sfârşitul partidei, nu doar galeria, ci întregul stadion i-a aplaudat la scenă deschisă pe jucătorii echipei gazdă, auzindu-se şi scandarea „Suntem mândri de voi!”.
„Consider că meciul a fost dominat de noi, în marea majoritate a timpului, că acest 0-0 nu este echitabil după aspectul jocului şi după ocaziile pe care le-am avut. Eu cred că astăzi echipa noastră şi-a dominat adversarul, din punct de vedere fizic şi tehnico-tactic. Azi am pierdut două puncte, nu am câştigat unul. Adunăm punct cu punct şi mergem mai departe, pentru a ne îndeplini obiectivul. Îmi felicit jucătorii, pentru că au făcut risipă de efort. Sunt un pic supărat pe jucătorii tineri pe care trebuie să-i folosim meci de meci. Am fost obişnuiţi să le spunem acestora «lasă, că nu-i nimic, câştigă experienţă, mai au timp», iar ei cu poarta goală dau bară, cu poarta goală dau pe lângă minge, şi noi trebuie să-i băgăm. Din păcate, asta este, mergem mai departe, trebuie să ne antrenăm mai bine şi la următoarele meciuri să marcheze”, a spus după partidă antrenorul echipei caransebeşene, Sorin Bălu.
Tehnicianul formaţiei Fortuna Poiana Câmpina, Florin Stăncioiu, nu a vrut să vină la conferinţa de presă, preferând să stea în autocar.
FC Caransebeş: Coca, Manea, Barbu, Ganea (min. 76, Poiană), Goşa, Artean, Ologu, Buşu, Săulescu (57, Gafiţa), Suru, Himcinschi (83, Muscă); rezerve: Rusu, Centea, Făiniş, Negoescu. Antrenor, Sorin Bălu.
Fortuna Poiana Câmpina: Popescu, Dobrosavlevici, Marin, Crişan, Damian, Cioinac, Minciună, Honciu, Munteanu (88, Coteanu), Antohi (55, Năstase), Chipirliu (82, Buhuşi); rezerve: Gârlea, Birău, Stancu, Asanache. Antrenor, Florin Stăncioiu.
A arbitrat la centru Florin Andrei (Târgu Mureş), asistat la cele două linii de Adrian Mărginean (Aiud) şi Vasile Dan Popescu (Buzău).
sorin balu 1