Ce nu merge la Caransebeş?


satu mare caransebes 1
Olimpia Satu Mare – FC Caransebeş 2-1 (0-1)
Sâmbătă, 8 noiembrie, în etapa a XII-a a Ligii a II-a, prima a returului, în Seria a II-a, FC Caransebeş a jucat în deplasare, la Olimpia Satu Mare, un meci în care gugulanii şi-au pus mari speranţe şi de la care aveau aşteptări, dovadă în acest sens fiind faptul că au plecat spre Ardeal încă de joi. De partea cealaltă, oaspeţii, şi ei în mare sete de puncte, îşi doreau revanşa, după ce în meciul de pe stadionul din Parcul Teiuş gugulanii se impuseseră în prima etapă de campionat cu scorul de 1-0.
Băieţii antrenaţi de Alin Artimon au început bine partida şi au deschis scorul repede, în minutul 7, atunci când Artean l-a angajat bine pe Lupu şi acesta a trimis în poarta sătmăreană pe sub portarul Anca. Gugulanii au dominat şi în continuare partida, însă până la pauză tabela de scor a rămas nemodificată.
Pentru a doua repriză, tehnicianul Tibi Csik l-a introdus în teren pe Alex Boştină, o alegere inspirată din partea antrenorului sătmărean. Spunem asta deoarece în minutul 47 al partidei, acesta a reuşit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, înscriind din întoarcere, cu un şut de la 6 metri.
Douăsprezece minute mai târziu, acelaşi Boştină şi-a adus echipa în avantaj, după ce a şutat de la 28 de metri, mingea a „muşcat” pământul în faţa porţii, derutându-l pe Coca, care a atins-o şi a deviat-o sub transversală.
În minutul 80, oaspeţii au reclamat un fault în careu, comis asupra lui Centea, care, angajat bine de Poiană, a fost „cosit” în momentul în care se pregătea să şuteze la poartă din poziţie favorabilă.
Oaspeţii au avut şansa să egaleze în minutul 85, prin Negoescu, care a rămas singur cu Anca în careu, dar portarul sătmărean a reuşit să respingă balonul.
„Ceilalţi fac puncte şi rămânem cu vaga consolare că noi jucăm. O primă repriză în care i-am surprins, în care am făcut un presing mai sus decât se aşteptau, în care am dominat clar tactic. A urmat o a doua repriză pe care am început-o foarte prost, deşi nu ne-au surprins cu nimic, doar au că au jucat cu mingi lungi, iar noi nu am reuşit să ne adaptăm, deşi, ştiind că ei aşa construiesc, am lucrat toată săptămâna doar la asta. Am luat un prim gol dintr-un aut şi o pivotare, şi al doilea de cascadorii râsului… Am avut un penalty clar spre sfârşitul partidei… Îmi pare rău că am pierdut controlul jocului timp de 15 minute, suficient cât să luăm două goluri, şi, de asemenea, că plecăm din nou cu regrete după un meci în deplasare. Nu ne-au fost cu nimic superiori, cu toate că ei au 13 puncte acum, iar noi am rămas cu şase. Îmbucurătoare este însă atitudinea jucătorilor, care au dat tot ce-au putut. Acum, trebuie să avem capacitatea să ne reîncărcăm pentru meciul cu FC Olt, meci care pentru mine şi pentru jucători a început azi. Echipa nu este liberă în week-end, sâmbătă şi duminică având program de refacere şi semicantonament, pentru ca luni să mergem la antrenament. Nu e o pedeapsă împotriva jucătorilor, nu am de ce să-i pedepsesc, au făcut tot ce au putut în acest moment, iar programul era stabilit încă de la începutul săptămânii. Trebuie să fim proaspeţi la ora jocului cu FC Olt, fiindcă e vremea punctelor! Obligatoriu! Până acum am punctat la impresia artistică, nu mai vreau să aud de asta, de-acum vreau să punctăm şi pe tabela de marcaj”, a spus antrenorul Caransebeşului, Alin Artimon.
Olimpia Satu Mare: Anca-Trip, Burlacu (46, Boştină), Mureşan, Heil, Iuhas, Gavrilescu, Bic, Villand, Muntean, Laso (46, Feier), Bujor (70, Svarczkopf). Antrenor, Tiberiu Csik.
FC Caransebeş: V. Coca, Manea, Dicu, Goşa, Buşu, Ologu (62, Centea), Precup (80, Poiană), Dârvaru (80, Negoescu), Artean, Suru, Lupu; rezerve: Rusu, Făiniş, Săulescu, Himcinschi. Antrenor, Alin Artimon.
Sorin ROGOZ
Foto: Bela Barla, „Sătmăreanul”

Alin Artimon