Trei proiecte sociale merg mai departe


În ultima şedinţă din luna ianuarie, consilierii locali au hotărât ca municipalitatea să continue colaborarea în domeniul social cu Asociaţia „Caritas” Caransebeş, în două obiective importante – „Masa pe roţi”, pentru persoanele vârstnice fără familii, şi Centrul de zi pentru copiii cu probleme sociale, care constă în oferirea unei mese calde acestor tineri, precum şi un program şcolar după-amiaza, pentru a-şi pregăti lecţiile pentru a doua zi.

În acelaşi sens, am decis să continuăm şi un alt proiect, tot din domeniul social, derulat în colaborare cu Episcopia Caransebeşului şi Consiliul Judeţean, la Centrul de zi pentru mamă şi copil, de serviciile căruia pot beneficia mamele care au probleme financiare, sociale, care nu au soluţii pentru creşterea şi întreţinerea copiilor, femei care sunt victime ale violenţei în familie”, a declarat Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş. (M. Doman)