Tomograf de un milion de euro la Spitalul din Caransebeş


La Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş a fost prezentat miercuri, 7 decembrie, Computerul-tomograf CT 660, noua achiziţie a acestei unităţi sanitare, în domeniul radiologiei. Este vorba despre un aparat de tomografie computerizată, de top, cu o viteză foarte mare şi o capacitate de achiziţie îmbunătăţită, respectiv 128 de achiziţii simultan, ceea ce duce la o iradiere mult mai scăzută a pacientului şi o viteză superioară de scanare. Aparatul are aplicaţii mult superioare faţă de ceea ce exista până acum în spitalul caransebeşean, din acest moment aici putându-se realiza aplicaţii cardiace, coronoscopii virtuale, angiografii periferice sau centrale, sau studii de perfuzie, ne-a informat dr. Călin Grozăvescu, directorul medical al spitalului.

La eveniment au luat parte primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, city-managerul Andrei Ungur, consilieri locali, managerul spitalului, Ionuţ Mihăilică, medici şi personal sanitar, dar şi fostul edil Marcel Vela, pe timpul mandatului său fiind demarate procedurile de accesare a acestui proiect.

Trăim astăzi un moment important în istoria Spitalului din Caransebeş. De când a fost preluat de administraţia locală, suntem, iată, martorii unui nou succes, din lungul şir de succese înregistrate în ultimii ani, ceea ce ne arată că trăim, totuşi, şi momente frumoase. Aşadar, inaugurăm un aparat extrem de valoros pentru comunitatea noastră, este vorba despre unul dintre cele mai performante computere-tomograf din ţară, al treilea de acest tip din România, şi iată cum un oraş nu tocmai mare, aşa cum este Caransebeşul, beneficiază de strădania vechii, dar şi a actualei conduceri a municipiului, dar mai ales de strădania celor care manageriază această unitate”, a spus Felix Borcean.

Invitat să ia cuvântul, fostul primar Marcel Vela a fost extrem de scurt: „Am să spun doar atât: Povestea continuă!”.

În ceea ce priveşte unitatea pe care o conduce, managerul Ionuţ Mihăilică a declarat că actuala conducere este preocupată în permanenţă de reabilitarea spitalului, cu sprijinul Primăriei municipiului şi al Ministerului Sănătăţii. „Până acum, în mare parte am şi reuşit. Proiectul de la Secţia Radiologie arată foarte bine, în acest moment el fiind finalizat în totalitate, atât cu fonduri europene, cât şi bani de la minister şi de la primărie. Lucrurile, după cum se poate vedea, încep să meargă bine aici”, a spus Ionuţ Mihăilică.

Managerul spitalului a ţinut să adauge că la unitatea medicală caransebeşeană vin lunar aproximativ 1.300 de pacienţi, două treimi dintre aceştia fiind locuitori din zona adiacentă municipiului.

Deocamdată, se aşteaptă autorizaţiile de la Comisia Naţională de Control al Activităţii Nucleare, după care Computerul-tomograf va putea fi pornit. „Aparatul este aproape funcţional, primele teste preliminare au fost deja făcute de firma care a instalat aparatul, iar în măsura în care vom primi autorizaţiile vom putea să începem să lucrăm cu el”, a spus dr. Călin Grozăvescu.

Până la sosirea acestui aparat, medicii radiologi au avut acces la un alt tomograf computerizat de înaltă performanţă, care aparţinea însă unei firme private.

Computerul-tomograf CT 660 a fost achiziţionat prin fonduri guvernamentale, suma totală fiind de 4,4 milioane de lei, din care 440.000 de lei au fost suportaţi din bugetul local al Primăriei Caransebeş.

Printre aparatele ultramoderne achiziţionate de spitalul caransebeşean printr-un program finanţat de Uniunea Europeană, în valoare de peste 4 milioane de euro, se numără un RMN de înaltă performanţă, un aparat radiologic multifuncţional cu care se pot face radiologie clasică, angiografie şi mamografie, un C-arm mobil digital pentru sala de operaţii, staţii grafice de înaltă stocare, precum şi aparatură de radiologie dentară.

Sonia BERGER