Horoscop


Berbec

În plan afectiv, nu aveţi de ce vă plânge, deşi entuziasmul sentimental este sub nivelul obişnuit. Veţi fi tentat să vă implicaţi în activităţi pe care nu veţi dori să i le dezvăluiţi partenerului, dar în acest caz nu faceţi decât să vă complicaţi singur existenţa. Ar fi bine ca, înainte de a lua o decizie, să cereţi sfatul persoanei iubite, măcar formal. Doriţi să vă afirmaţi şi faceţi eforturi mari la serviciu.

Taur

Nu este o perioadă bună pentru a vă implica în speculaţii, deoarece este posibil să aveţi parte de tot felul de încurcături. De asemenea, fiţi cu mare băgare de seamă, căci există o persoană care încearcă să vă pună beţe-n roate. Relaţia cu prietenii evoluează cum nu se poate mai bine, aşa că puteţi spera la sprijinul lor în orice situaţie. Nu este cazul să vă asumaţi riscuri, mai ales financiare.

Gemeni

O rudă apropiată vă va aduce la cunoştinţă o informaţie care vă va da încredere în viitor. Proiectele pe care vi le-aţi făcut pentru timpul liber vor înregistra unele modificări, care însă vă vor bucura. Dacă aveţi o suferinţă cronică, s-ar putea ca aceasta să revină în atenţia dv. Nu trebuie să vă temeţi de lipsa banilor, căci veştile vor fi încurajatoare. Relaţiile cu familia sunt foarte bune.

Rac

În cazul în care doriţi să plecaţi într-o călătorie, şansa vă va favoriza. Prietenii vă vor fi alături, ceea ce vă va face mare plăcere. Pentru a finaliza o activitate începută de mai mult timp, aveţi nevoie de sprijinul colegilor. Ar fi bine să vă dozaţi cu grijă eforturile, pentru a fi în formă toată săptămâna. În tot ce întreprindeți, ţineți cont şi de părerile partenerului.

Leu

Neatenţia de care daţi dovadă vă poate aduce în situaţia de a avea o discuţie aprinsă cu partenerul. Sfatul unui prieten se va dovedi foarte util, chiar dacă vi se va părea un pic fantezist. Veţi avea un dialog cu o persoană cu autoritate şi ar fi bine să ajungeţi la un acord. Treburile gospodăreşti par a nu mai avea sfârşit şi, chiar dacă simţiţi că nu mai aveţi răbdare, încercați să nu o arătați. 

Fecioară

Faceţi o mulţime de încercări pentru a găsi nişte colaboratori. Reuşiţi să lăsaţi o impresie bună oriunde vă duceţi, aşa că propunerile dv. vor entuziasma pe toată lumea. Chiar dacă energia vă susţine în toate demersurile pe care le aveţi în plan, nu este cazul să faceţi mai mult decât este nevoie. Păstraţi-vă măcar o zi pentru odihnă şi relaxare, şi petreceţi mai mult timp alături de partener!    

Balanţă

Nevoia de comunicare cu partenerul va fi mare, dar nu veţi reuşi întotdeauna să ajungeţi la o concluzie comună. La slujbă puteţi avea unele realizări, cu condiţia să nu vă lăsaţi condus de primul impuls. Relaţia cu superiorii ierarhici va fi deosebit de tensionată. Sunt posibile unele succese legate de bani. S-ar putea să aveți unele discuții cu colegii, dar până la urmă raţiunea va învinge.   

Scorpion

Energia fizică şi mentală de care daţi dovadă vă susţin, permiţându-vă să vă implicaţi în activităţi dintre cele mai diverse. În plan profesional, vor fi multe de făcut. Este posibil să fiţi nevoit să finalizaţi în scurt timp o lucrare dificilă. În această conjunctură, ar fi bine să vă păstraţi calmul şi să încercaţi să vă relaxaţi.  Aveţi ocazia să intraţi într-o colaborare, dar încercaţi să nu forţaţi lucrurile.      

Săgetător

Vă veţi simţi ceva mai relaxat decât în ultimele zile, dar cum capacitatea de a vă concentra energiile spre un singur scop este destul de scăzută, ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi deosebite. În familie, vor avea loc evenimente care vă vor face plăcere şi vă vor îmbunătăţi considerabil starea de spirit. Ar fi bine să vă consultaţi cu partenerul şi să acordaţi mai mult timp activităţilor din cămin.

Capricorn

Lucrurile vă ies destul de greu, dar asta şi din cauză că sunteţi mai obosit decât de obicei. Oricum, perspectiva imediată este destul de optimistă. Relaţia cu prietenii se va îmbunătăţi, şi asta vă va ajuta la restabilirea echilibrului interior. La sfârşitul intervalului, veţi fi tentat să vă implicaţi în activităţi deosebite, care să vă satisfacă dorinţa de nou. Partenerul vă impresionează cu o surpriză.

Vărsător

Traversaţi o perioadă bună, însă rezultatele pe care le aşteptaţi se vor vedea ceva mai târziu. Răbdarea va trebui pusă pe primul plan. Din punct de vedere sentimental, aţi putea avea unele realizări. Farmecul personal va ieşi din nou în evidenţă, dar mare atenţie, căci nu este cazul să faceţi schimbări în această direcţie. Pentru a termina la timp proiectele începute, ar fi bine să cereţi ajutorul colegilor.

Peşti

Problemele cu care v-aţi tot confruntat tind să se accentueze. Aţi putea avea şi o realizare de mai mici dimensiuni, care vă va demonstra că nu aţi muncit degeaba în ultimul timp. Oricum, prietenii vă vor fi de un real sprijin. Prudenţa de care daţi dovadă în general v-ar putea fi de mare folos, căci nu orice persoană amabilă vă doreşte binele. Un coleg s-ar putea să vă solicite ajutorul într-o chestiune delicată.