Serbări pentru toate gusturile în Cetatea Caransebeşului



De joi, 23 septembrie, şi până duminică, Primăria municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru” au organizat în Parcul Teiuş cea de a XVI-a ediţie a Festivalului „Serbările Cetăţii”.
Astfel, în prima zi, după cuvântul de bun-venit adresat de managerul Casei de cultură, Ioan Cojocariu, manifestarea a fost deschisă de Ansamblul Folcloric „Doina” din Sânnicolau Mare şi soliştii vocali Aurelian Goia, Tania Vlascici şi Adriana Giurici Pugna, coordonatori Adriana şi Nenad Luchin, după care pe scena din Parcul Teiuş au urcat membrii Ansamblului Folcloric „Sveti Sava” şi Orchestra de tamburaşi „Batini Becari”, din aceeaşi localitate timişeană. În continuare, a evoluat Ansamblul Folcloric „Timişul” din Timişoara, solişti vocali Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Doriana Talpeş şi Dumitru Stoicănescu, conducerea muzicală Deian Galetin, coregrafi Toma Frenţescu şi Maria Topciov.
Vineri, 24 septembrie, pe scena amplasată în Parcul Teiuş au urcat Ansamblurile Folclorice „Cununa Timişului”, solişti vocali Georgiana Necşa şi Ciprian Pop, acompaniamentul fiind asigurat de Formaţia „Pro Datina”, coordonator Adrian Scorobete, coregrafi Brânduşa şi Lăiţă Stănescu, şi „Datina”, instructor Desdemona Toma-Rusoaie, ambele formaţii artistice fiind venite de la Ghiroda. Au urmat apoi recitalurile susţinute de Formaţia „Haiducii lui 7 Cai”, de Valeria şi Traian Ilea&Taraf, şi de tinerii Ecaterine&Dimitri Band.
Sub genericul Electronic Dance Music, sâmbătă a susţinut un recital DJ IST, după care atmosfera a fost încinsă până la incandescenţă de ADDA, în trupa căreia evoluează şi reşiţeanul Vlad Crânganu, care ne-a declarat că se simte la Caransebeş ca acasă, el fiind legat de municipiu prin concertele pe care le-a susţinut aici în urmă cu şapte ani, înainte de a pleca la Bucureşti. Spectacolul de sâmbătă a fost încheiat de evoluţia electrizantă a lui Guess Who.
În tot acest timp, micii comercianţi de produse culinare au fost și ei prezenţi în Parcul Teiuş. De la standurile acestora, miile de caransebeşeni şi invitaţii lor au putut achiziţiona de la produse alimentare ecologice, precum preparate tradiţionale din carne de porc sau pui la grătar şi ceaun, iahnie de fasole cu afumătură, peşte prăjit, mămăliguţă cu brânză, smântână şi „soldăţei” de slăninuţă prăjiţi, legume gătite sau murate, dulciuri, cozonaci, siropuri şi gemuri bio, băuturi răcoritoare şi alcoolice, porumb fiert, salam de biscuiţi, langoşi, clătite, plăcinte şi ciocolată de casă, gogoşi glazurate, precum şi kurtos kalacs, şi în acest an „vedetele” tradiţional-culinare fiind Micii de Deva, până la articole de îmbrăcăminte sau jucării de tot felul. De la serbări nu au lipsit, fireşte, nici tiribombele, maşinuţele sau toboganele pentru cei mici, aşa că toată lumea a avut asigurate toate condiţiile pentru a se simţi cât mai bine.
În toată această perioadă, Rotary Club Caransebeş şi Clubul Interact au instalat un cort frumos decorat, în care au organizat o nouă acţiune caritabilă. Sloganul acesteia a fost „Cumpără un gulaș gustos ca să faci un gest frumos”, prin acesta gugulanii fiind îndemnaţi să sprijine inițiativa prin care, cu fondurile strânse din vânzare, să fie dotată o parte a laboratoarelor de informatică de la Colegiile Naționale „Traian Doda” și „C.D. Loga”.
În ultima zi a Serbărilor, duminică, la ora 19, cei prezenţi în parc l-au putut urmări pe DJ Victor Stan, urmat de Jean Gavril şi îndrăgita solistă Irina Rimes, întreaga manifestare încheindu-se cu tradiţionalul foc de artificii.
Bianca METEŞ
Bogdan NAUM