Lumina darului pentru Şerban Corneanu


Galeria „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru“ din Caransebeş găzduieşte, în perioada 3-19 decembrie, o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru Şerban Corneanu, Cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş şi profesor de fizică la Şcolile din Petroşniţa şi Borlova.

Şerban Corneanu este omul care a reuşit să cucerească în iunie 2011, cu bicicleta, împreună cu Dan Melinte, Muntele Ararat din Turcia. Deşi s-a desfăşurat în condiţii foarte dificile, pe un vânt de 100 km/h, expediţia „Cu bicicletele, de pe Gugu pe Ararat“ s-a dovedit un real succes. Muntele biblic pe care a ancorat Arca lui Noe dupa încetarea potopului şi retragerea treptată a apelor a fost învins de ambiţia, tenacitatea şi osteneala celor doi caransebeşeni.

Şerban Corneanu s-a dovedit a fi un iubitor al sportului, practicând atletismul, ciclismul şi culturismul. Locurile preferate de el pentru a practica sportul au fost Corcana şi Ţarcu. Prin urmare, a fost mereu un iubitor al înălţimilor, ceea ce denotă că în viaţă nu s-a limitat doar la lucrurile simple, ci a luptat pentru a birui provocările. Din păcate, acest om al înălţimilor se află momentan în suferinţă şi are posibilitatea să facă un tratament foarte costisitor în Turcia, cu mari şanse de reuşită.

În vederea strângerii de fonduri pentru Şerban Corneanu, în data de 8 decembrie, Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare Caransebeş a pregătit la Galeria „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru“ un concert de chitară, în 12 decembrie, un concert de pian, urmând ca în 18 decembrie să fie organizat un târg de oferte educaţionale.

Totodată, Galeria „Corneliu Baba” este şi gazda unei expoziţii cu vânzare de tablouri în perioada 3-19 decembrie. Artiştii Manuela Ionescu, Ion Jacotă şi Daniela Haidău s-au dovedit receptivi la această campanie umanitară de strângere de fonduri, oferind din sufletul lor un dar de mare ajutor pentru un om deosebit şi un foarte bun sportiv, Şerban Corneanu.

Acţiunea umanitară din seara zilei de 12 decembrie a debutat cu un concert de colinde susţinut de Corul „Ecumenica” de la Colegiul Naţional „Traian Doda”, dirijat de prof. Dorina Coste. Colinde au mai interpretat şi elevii Alexia Ioniţă şi Fabian Turnea, iar Constantin Benec a cântat Ave Maria.

Concertul de colinde a fost urmat de un concert de pian susţinut de elevii de la Şcoala de Muzică şi Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş, care au venit însoţiţi de profesoarele Sanda Avramescu şi Delia Pui. Fabian Turnea, din clasa I, Ana Jurj, clasa a III-a, Monica Lala, din clasa a VIII-a, Patricia Moldovan, clasa a II-a, Alin şi Sorin Pui, din clasa a IX-a, au interpretat cu mult talent piese compuse de Robert Schumann, A. M. Bach, Ludwig van Beethoven, Bela Bartók, Friedrich Burgmüller, Kuhlau, J. Haydn, Georg Friedrich Händel, C. Czerny, C. P. Basacopol, Johann Pachelbel şi Rodica Şutzu. De precizat că eleva Ana Jurj a obţinut anul acesta, în noiembrie, la Festivalul de folclor „Grai şi cântec din străbuni“, desfăşurat la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu“ din Timişoara, locul I la cântec şi la costum popular.

Pe o masă din Galeria „Corneliu Baba” se aflau nişte pâini aduse ca donaţie pentru Şerban Corneanu şi care au fost împărţite la final celor prezenţi.

O bucurie imensă îţi aduce în suflet darul oferit celor aflaţi în suferinţă. Cei care au răspuns invitaţiei, participând la Campania umanitară de strângere de fonduri pentru Şerban Corneanu, au reuşit să simtă în sufletul lor Lumina darului.

Ana-Cristina POPESCU