La FC Caransebeş a sunat clopoţelul…


Gata cu vacanţa!

La FC Caransebeş a sunat clopoţelul…

Vineri, 13 iulie, lotul formaţiei FC Caransebeş s-a reunit pentru prima oară după încheierea campionatului şi perioada de vacanţă de care s-au bucurat jucătorii, în vederea începerii pregătirii pentru abordarea noului sezon al Seriei a V-a a Ligii a III-a. La apelul conducerii clubului au răspuns un număr de 15 jucători, aceştia urmând să activeze cu siguranţă la echipa gugulană în campionatul 2012-2013.

Dintr-o discuţie purtată cu Marian Copilu, finanţatorul FC Caransebeş, am înţeles că printre foştii componenţi ai formaţiei care au părăsit lotul se numără Timar, fraţii Puşcă, Viciu, Voicu şi Poenaru, toţi veniţi în Balta Sărată în iarna trecută. În ceea ce priveşte noile achiziţii, Marian Copilu a spus că, în perioada următoare, care va presupune în prima fază antrenamente de acomodare la efort şi un scurt cantonament, de maximum o săptămână, vor veni în probe patru-cinci jucători tineri, juniori sub 21 de ani, de la echipele din zonă – Reşiţa, Moldova Nouă şi Bocşa.

Primul meci oficial va avea loc miercuri, 1 august, în Cupa României, viitoarea adversară a gugulanilor urmând să fie cunoscută după tragerea la sorţi.

Referitor la partea financiară, Marian Copilu a mai spus că există unele restanţe faţă de jucători, însă acestea vor fi achitate în cel mai scurt timp, cel mai probabil până la sfârşitul lunii iulie. Aceeaşi problemă e posibil să afecteze şi debutul viitorului campionat, deoarece se estimează că nu toate echipele care evoluează în Liga a III-a vor avea bani suficienţi pentru a se putea înscrie la startul sezonului 2012-2013.

Sorin ROGOZ