Drum bun de la Slatina-Timiş la Văliug!


În cursul săptămânii trecute, a avut loc recepţia Drumului Judeţean 582, Văliug – Slatina-Timiş, o arteră de circulaţie la care s-a lucrat trei ani şi care a reprezentat o investiţie de 121 de milioane de lei, făcută de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Ca urmare a finalizării acestui drum, accesul spre Muntele Semenic va fi şi mai uşor şi mai scurt.

Este vorba despre 36 de kilometri de carosabil reabilitat, de 32 de kilometri de parapet metalic greu şi foarte greu, de aproximativ 240 de podeţe noi şi de 66 de podeţe decolmatate. Lucrarea a început târziu, din varii motive, iar anul acesta vedeţi că este finalizată practic în timp. Din acest punct de vedere, constructorul şi-a făcut datoria. A fost un efort important, şi vreau să fac o precizare: am spus 36 de kilometri de carosabil nou, pentru că în realitate, de undeva din dreptul localităţii Brebu Nou şi până în Slatina-Timiş, au fost porţiuni unde nu mai exista, practic, şosea. Vorbeam de câte un torent care reprezenta «carosabilul», la vremea respectivă. A fost un efort care cred că merită promovat şi care deschide, practic, turistic, zona alpină şi subalpină a Semenicului. Dacă e să te raportezi la şoseaua naţională care leagă Bucureştiul de Timişoara, traseul s-a scurtat cu aproape 90 de kilometri, pentru că nu se mai merge prin Reşiţa, ci direct pe aici. Sigur, mai e de spus ceva: e vorba despre calitatea drumului în această zonă subalpină, la Trei Ape, la Gărâna, la Brebu Nou, şi accesul mult mai uşor pe care pot să-l aibă de-acum consumatorii de turism montan pe întreg parcursul anului”, a declarat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Drumul începe de la Văliug, de la Kilometrul 22, şi se termină la intersecţia cu Drumul European 70, la Kilometrul 60. Pe această porţiune de drum s-au efectuat operaţiuni de reabilitare, care au variat de la refacerea asfaltului, până la lucrări de infrastructură.

Din momentul acesta, drumul este finalizat, decontat, pentru o lucrare care a constituit multă vreme una dintre preocupările noastre majore. Este o lucrare importantă, care, din punctul nostru de vedere, vine să adauge un plus zonei turistice Semenic, prin accesibilitatea acesteia, ea fiind probabil zona cea mai importantă a Banatului Montan. Sperăm ca aceste lucruri să se vadă şi în investiţiile pe care le va realiza aici sectorul privat, în următorii ani”, a spus şi Victor Naidan, architect-şef al Consiliului Judeţean.

Constructorul, reprezentat de directorii Victor Marinescu şi Cătălin Nicolau, din Piteşti, au declarat că, după trei ani de muncă, toate lucrările la acest drum sunt finalizate. „Din punct de vedere tehnic, a fost o lucare normală pentru un drum care traversează muntele dintr-o parte în cealaltă. Condiţiile climaterice au fost mai deosebite. Au fost probleme, au fost nişte infiltraţii pe sub terasamentul drumului şi am avut nişte rupturi. S-au reparat în aşa fel încât să putem să predăm lucrarea în termenul stabilit. Ne putem aştepta la orice, dar nu cred că va mai fi cazul, pentru că au fost nişte probleme vechi, pe care le-am remediat. Preluarea de ape de pe versanţi a fost făcută, aşa că nu ne putem aştepta la dizlocări ale terenului, dar, în principiu, orice se poate întâmpla”.

Aceiaşi reprezentanţi ai constructorului au mai adăugat că drumul este unul judeţean, de trafic uşor, şi este de preferat ca transporturile grele, cum ar fi cele cu lemne, să nu fie efectuate pe acest tronson.

Sonia BERGER