Se înfiinţează Poliţia Animalelor



Pe pagina sa de Facebook, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a postat recent un text referitor la înfiinţarea Poliţiei Animalelor, ceea ce reprezintă o premieră pentru ţara noastră.
„La nivelul MAI a fost finalizat proiectul Ordonanței de Urgență pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri organizatorice, acesta fiind pus pe site-ul MAI în dezbatere publică.
Noul proiect are ca scop stabilirea unui mecanism potrivit căruia polițiștii pot constata că un animal se află într-o situație de pericol și emit un ordin de plasare a animalului în adăpost.
Concret, mă refer la situații precum: rănirea sau schingiuirea animalelor, organizarea de lupte cu animale, practicarea tirului pe animale, sau folosirea de animale pentru dresajul altor animale agresive sau alte rele tratamente asupra animalelor.
În plus, sunt stabilite elementele pe care le conține Ordinul de plasare a animalelor în adăpost.
De asemenea, se instituie în sarcina Consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului Bucureşti obligaţia de a asigura cu caracter continuu și permanent servicii publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al Ordinului de plasare în adăpost.
Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență, se instituie dreptul polițiștilor de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informațiile aflate la dispoziția polițiștilor indică faptul că în acele spații se află un animal într-o situație de pericol.
O altă noutate, introdusă în spiritul transparenței, este că acțiunile polițiștilor pot fi fotografiate sau înregistrate, fără consimțământul persoanelor care dețin animalul.
De asemenea, prin proiect se propune completarea dispozițiilor Legii Nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române din perspectiva desfășurării activităţilor specifice pentru protecția animalelor.
Serviciile publice de adăpostire a animalelor vor fi operaționalizate în termen de 60 de zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial, iar pentru o perioadă de 180 de zile, MAI, Poliția Română și ANSVSA vor desfășura activități de informare a populației.
În următoarea perioadă de transparență decizională așteptăm de la toți iubitorii de animale propuneri sau observații pentru a completa acest proiect”, a mai scris Marcel Vela pe pagina sa de Facebook. (B. Naum)