SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARANSEBEŞENI


Dragii mei concetăţeni,

Sunt primari care îşi privesc localitatea de la geamul biroului; sunt oameni care-şi văd oraşul de la fereastra locuinţei în care trăiesc; eu am văzut, văd şi voi vedea mereu municipiul Caransebeş prin ochii şi sufletul celor alături de care trăiesc, celor pe care-i văd în fiecare zi şi pe care-i slujesc cu mult drag. Şi îl văd cu tineri frumoşi, cu părinţi harnici şi cu bunici înţelepţi.

Dacă pentru unii Caransebeşul este doar unul dintre cele opt oraşe ale judeţului Caraş-Severin, pentru mine el este leagănul în care se alintă de mii de ani frumuseţea vieţii.

În acest loc minunat, ajutat de cetăţenii mei, m-am împlinit ca om, ca politician şi ca primar. Cu sprijinul Dumneavoastră şi cu ajutorul lui Dumnezeu, am început cu toţii, acum opt ani, un drum al dezvoltării cetăţii şi al recuperării mândriei de a fi gugulan.

Am promis de mai multe ori că rămân aici şi eu îmi respect întotdeauna promisiunea, indiferent de propunerile, ofertele şi solicitările tentante pentru orice politician. Acestea m-au onorat si m-au obligat politic faţă de conducerile centrale ale partidelor din USL.

Obligaţia mea, însă, este mai mare faţă de Caransebeş şi faţă de cei care m-au ales acum patru ani să le fiu Primar, motiv pentru care am avut şi aceste consultări din ultima săptămână.

Vă mulţumesc din suflet pentru toate mesajele de prietenie şi sfaturile de a candida în 10 iunie, în continuare, la funcţia de Primar al municipiului Caransebeş, şi nu la Reşiţa, ca Preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Aici, la forul judeţean, vă propunem, în cadrul Uniunii Social Liberale, un candidat care va face cinste Banatului Montan, un alt membru al Partidului Naţional Liberal, în persoana domnului Sorin Frunzăverde, care este un autentic politician de dreapta.

Aşadar, noi vom rămâne împreună la Caransebeş si vom continua împreună toate proiectele noastre de dezvoltare!

Fie ca în aceste zile, în preajma Învierii, Mântuitorul Iisus să vină în casele noastre şi să ne vindece toate bolile, să ne liniştească toate gândurile, să ne ierte toate greşelile, să ne dea putere ca să facem faţă tuturor provocărilor şi să ne îmbrace pe toţi cu nesfârşita Sa Iubire şi Lumină!

Amin!

Dumnezeu să binecuvînteze Caransebeşul, judeţul Caraş-Severin şi România!

Ion Marcel VELA