Şcoli fără autorizaţie de funcţionare


37.925 de elevi, dintre care 1.835 au păşit pentru prima oară într-o clasă de curs, au început luni şcoala, în cele 470 de unităţi de învăţământ din Caraş-Severin. Dintre acestea, 332 au autorizaţii de funcţionare, iar 71, adică 15 la sută dintre ele, nu au şi nici nu vor obţine o asemenea autorizaţie, pentru că nu au apă curentă şi grupuri sanitare adecvate. Pentru anul viitor, conducerea Inspectoratulu Şcolar Judeţean speră ca autorităţile locale să găsească mijloacele necesare pentru rezolvarea problemei. În ceea ce priveşte asigurarea transportului elevilor, în Caraş-Severin ar mai fi nevoie de 12 microbuze.

În acelaşi timp, multe instituţii de învăţământ din mediul rural nu au paznici, lucru care afectează siguranţa în şcoli, existând cazuri în care femeile de serviciu erau responsabile şi cu ordinea în şcoli. (M. Doman)