Get Adobe Flash player

Sălbăgelul Nou – satul de la granița județelor

Vizualizari: 165

Pășind pe drumul comunal ce leagă Sacu de Sălbăgelul Nou, la jumătatea distanței dintre aceste două localități ești întâmpinat de un falnic stejar secular ce vrea să-ți mărturisească faptul că acum mai bine de un secol, el alături de alți goruni alcătuiau o vestită pădure ce îmbrăca văile și câmpiile din această zonă. La câteva sute de metri distanță îi vei întâlni frații goruni ce străjuiesc un mic pârâiaș de pe Valea Stejarilor, care are apă doar atunci când sunt ploi abundente. Această vale apare în vechile hărți ale Armatei austriece și cu denumirea de Valea Spinilor (Vâna Spin). De aici poți zări în depărtare acoperișurile caselor, iar marea minune este că, de câțiva ani, poți de asemenea zări și turnul-clopotniță al noii Biserici ortodoxe din sat, care are înfipt în vârf semnul biruinței lui Hristos, Sfânta Cruce în stil rusesc.

Ajungând în sat, îți dai seama că nu este unul foarte mare, dar nici foarte mic, alcătuit în mare parte din ucraineni, veniți aici începând cu anul 1970, din nordul Maramureșului. La începuturile lui, satul a fost locuit în mare parte de șvabi, care au venit pe aceste meleaguri începând cu anul 1889, pentru a ajuta la defrișarea pădurii seculare de stejari, care se afla în trecutul îndepărtat pe moșiile bănățene ale baronilor Brukental, mai apoi trecută, la sfârșitul secolului XIX, în proprietatea Băncii Populare din Arad, care a și hotărât defrișarea ei.

La începuturile lui, satul avea un nume nemțesc – Eichental (Valea Stejarilor), care după 1908, când s-au depus mari eforturi pentru ca localitatea să-și dobândească autonomia, a primit numele de Gyulatelep (nume inspirat de la numele unui bogat avocat, Gyla Rosenthal, care a sprijinit puternic noua localitate, atât financiar, cât și legislativ). Abia după trecerea Banatului la România Mare, și, mai exact, după anul 1923, satul primește actuala denumire, Sălbăgelul Nou, iar locuitorii lui primesc dreptul ca odraslele lor să învețe la școala în limba germană, până la această dată ei fiind obligați să învețe în limba maghiară.

Începând cu anul 1960, primele familii de șvabi au început să părăsească localitatea, încercând să-și găsească un rost în marile centre urbane din apropiere – Caransebeş, Lugoj, Timişoara sau Reşiţa. De asemenea, multe familii au reușit să emigreze în Germania și America. Plecând și lăsându-și casele parasite, după anul 1970 încep să apară primele familii de ucraineni, care cumpără casele și, cu timpul, reușesc să devină principala etnie din localitate. Potrivit recensământului realizat în anul 2002, satul avea 259 de locuitori, dintre care 44 români, nouă germani și 206 ucraineni. Pe plan religios, din cei 259 de locuitori, 117 sunt creștini ortodocși, un romano-catolic și 141 neoprotestanți. Vechea Casă de rugăciune a șvabilor evanghelici a fost cumpărată de către Cultul neoprotestant, care, după anul 1990, a construit pe locul vechii biserici Casa de adunare neoprotestantă ,,Alege Viața”, unde se adună pentru rugăciune duminică de duminică.

Astăzi mai stau ca mărturie că, odată, în această localitate a viețuit o numeroasă comunitate de şvabi bănățeni doar mormintele tăcute din cimitirul satului, care sunt vizitate foarte rar de către urmașii acestora, precum și cele trei case făcute din pământ, ce au rămas de pe vremea lor.

Minunea de la Sălbăgelul Nou

Creștinii ortodocși din localitate nu au avut niciodată un lăcaș, în adevăratul sens al cuvântului, în care să se adune pentru a se ruga. Până în anul 1990, ortodocșii se adunau într-un paraclis amenajat într-o cameră din casa unei credincioase din sat, paraclis binecuvântat de vrednicul de pomenire Înalt Preasfințitul Nicolae, Mitropolitul Banatului. Din anul 1990 și până în anul 2010, în sat nu s-a mai slujit Sfânta Liturghie. În anul 2010, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost numit un preot slujitor în localitate și, de asemenea, s-a amenajat un paraclis în incinta şcolii, purtând hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Însă condițiile din acest nou paraclis au devenit în timp nu tocmai bune, din cauza igrasiei. Datorită acestui fapt, credincioșii ortodocși, alături de preotul lor paroh, și-au exprimat dorința de a construi o biserică nouă în mijlocul satului, în care să se adune, ca și ceilalți oameni din localitățile învecinate, pentru rugăciune. Astfel, în anul 2014, în luna mai, Preasfințitul Lucian, alături de mai mulți preoți, a binecuvântat locul unde s-a construit noua biserică, care, pe lângă hramul ,,Sfântului Nicolae”, primea și un al doilea hram, ,,Înălțarea Domnului” . Lucrările încep abia peste un an de zile, mai exact în luna mai a anului 2015. Credincioșii, alături de preotul lor, reușesc, după multe încercări și jertfă, într-un timp foarte scurt, de numai doi ani, să finalizeze construcția în luna mai 2017, când este și sfințită.

Biserica a fost sfințită într-o frumoasă zi de mai, la Praznicul Înălțării Domnului, de către Preasfințitul Lucian, alături de numeroși preoți și în prezenţa unui mare număr de credincioși veniți din localitățile învecinate, dar și din țară. În Evanghelia care a fost pusă pe noul altar al bisericii, Ierarhul a consemnat că zidirea acestei noi biserici din localitate este ,,o minune realizată prin jertfelnicia locuitorilor din acest sat, harnici și darnici”.

Biserica este construită în formă de cruce, cu turn-clopotniță la intrare, nu foarte mare, însă destul de încăpătoare pentru credincioșii care se adună în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie. În curtea bisericii a fost așezată o frumoasă troiță, care le amintește drumeților, de fiecare dată când trec pe lângă ea, de jertfa lui Hristos pe cruce, care și-a dat viața pentru ispășirea păcatelor întregii omeniri. Biserica nu este finalizată întru totul, urmând a fi tencuită pe exterior și pictată în interior.

Pr. Trandafir ALBAI

Expl foto:

1.Stejarul secular care întâmpină trecătorii

2.Vechea şcoală

3.Mormintele şvabilor

4.Copiii şvabilor 1957-1958

5.Şvabii adunaţi la munca câmpului (1952)

6.Creştinii ortodocşi ucraineni, adunaţi de Paşti în noua biserică

7. Biserica nouă