„Romanii” din Caransebeş beau apă ca-n secolul XXI


Pentru caransebeşenii care locuiesc în zona străzilor Traian Doda, Romanilor şi General Trapşa, ziua de joi, 13 noiembrie, a fost prilej de dublă sărbătoare. Pe lângă faptul că a fost prăznuit Sfântul Ioan Gură de Aur, administraţia municipiului a repus în circuit vechea fântână situată pe Str. Romanilor, slujba de sfinţire fiind oficiată de un sobor de preoţi în fruntea căruia s-a aflat P.S.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului. Au fost prezenţi la eveniment primarul Marcel Vela, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova şi Ionesie Ghiorghioni, city-managerul municipiului, Nicolae Borcean, consilieri locali, primari din comunele învecinate, precum şi numeroşi cetăţeni din zonă.

După oficierea slujbei de sfinţire a fântânii, edilul municipiului le-a mulţumit celor prezenţi, într-o zi sfântă, la acest eveniment. „Este un izvor istoric, un izvor care se dorea să fie scos la suprafaţă, reabilitat şi înfrumuseţat, pentru că această zonă merită o asemenea fântână, oamenii care locuiesc pe aceste străzi meritau reabilitarea izvorului şi sunt bucuros că echipa de la Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, din cadrul Primăriei, împreună cu constructorul acestui monument din marmură au reuşit într-un timp foarte scurt să-l finalizeze şi să-l prezinte la un nivel estetic ridicat. Această fântâniţă, piaţeta cu băncile pentru odihnă şi relaxare, sunt parte din ceea ce va urma să se realizeze pe această stradă şi în această zonă, pe viitor. Aş vrea să adresez, cu această ocazie, un cuvânt de mulţumire Preasfinţitului Lucian, care a sfinţit şi a binecuvântat acest izvor, aşa cum a făcut mereu în municipiul Caransebeş din 2006 până în prezent, opt ani în care Preasfinţitul, P.O. Protopop Liviu Mihai Drăgan şi cuvioşii părinţi au fost alături de noi, la toate fântânile, la toate piaţetele, la toate ctitoriile pe care am încercat să le facem pentru a schimba în bine faţa oraşului. Îi mulţumesc pentru că azi, într-o zi sfântă, când se lasă Secul, înainte de a intra în Postul Crăciunului, a binecuvântat acest izvor, şi vom ţine minte această sfinţire înfăptuită de Preasfinţitul Ierarh al Episcopiei Caransebeşului, Lucian, care a scris istorie din 2006 până în 2014, şi nu numai aici, în municipiu, ci în toată Episcopia şi chiar dincolo de Dunăre, peste graniţă. Vă mulţumesc că aţi fost alături de caransebeşeni, de Cetatea Caransebeşului, de această vatră spirituală, de administraţia publică locală, judeţeană şi naţională, aţi ştiut să ne păstoriţi pe toţi, aţi ştiut să uniţi, să ne faceţi mai buni şi mai încrezători în viitor. Indiferent unde vă vor purta drumurile dumneavoastră în viaţă, să ştiţi că la Caransebeş veţi fi mereu acasă”, a spus primarul Marcel Vela.

La rândul său, P.S.S. Lucian Mic, după ce a mulţumit edilului pentru aceste cuvinte, s-a adresat celor prezenţi la eveniment. „Caransebeşul este şi va rămâne casa noastră, pentru că, indiferent ce se va întâmpla, aici, împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, am lucrat şi ne-am rugat, am ctitorit împreună o catedrală şi mai multe biserici, şi împreună, cred, am dezvoltat această Cetate de referinţă a Banatului. Aş vrea să mai spun doar că astăzi, în toată Patriarhia Română, se prăznuieşte Ziua Bibliei, ziua Sfintei Scripturi. De ce? Pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur, care a trăit între 347 şi 407, a fost cel mai mare predicator din istoria Bisericii Creştine Universale”, a spus P.S.S. Lucian Mic.

Fântâna – care dispune de un dispozitiv de temporizare, ce poate fi reglat de cetăţenii din zonă după preferinţe – a fost reabilitată datorită faptului că s-a considerat că ea era compromisă ca şi concept, fiind una de demisol. Soluţia tehnică aplicată a fost ridicarea ei peste nivelul de rulare de pe Str. Romanilor şi a zonei pietonale, astfel încât cei care vin să ia apă – una de bună calitate – să fie protejaţi. De asemenea, în jurul ei au mai fost făcute o copertină din fier forjat şi bănci pentru odihnă şi relaxare.

La final, primarul Marcel Vela a discutat cu cetăţenii din zonă care i-au pus întrebări, edilul spunându-le acestora că administraţia locală a început deja lucrările de asfaltare a Str. Romanilor, cu o oarecare întârziere datorată introducerii canalizării. În viitor, se va trece la asfaltarea unei străzi noi, care nu exista până acum, denumită „Burebista”, paralelă cu Str. Romanilor, care o va lega de Str. Cetăţii, iar pentru anul 2015 municipalitatea şi-a propus să continue amenajarea trotuarelor de pe Str. Romanilor, până la intersecţia cu Str. Simion Bărnuţiu.

Bianca METEŞ