Get Adobe Flash player

Reșița – onor la Generalul Caransebeșului!

Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a găzduit marţi, 18 octombrie, vernisajul expoziţiei de fotografii şi documente dedicată împlinirii a 100 de ani de la moartea primului general român care s-a jertfit pentru ţară în Primul Război Mondial, Generalul Ioan Dragalina, eroul care a văzut lumina zilei la Caransebeş. La acţiunea comemorativă – organizată de Muzeul Judeţean din Reşiţa, în colaborare cu Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, cu sediul la Caransebeş – au luat parte conducători ai unor instituţii descentralizate din oraşul reşedinţă de judeţ, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului Afacerilor Interne, cadre didactice şi un mare număr de elevi de la liceele reşiţene.

Expoziţia conţine un procent mare de reproduceri ale unor fotografii, dar şi ale unor documente legate de generalii Ioan Dragalina şi David Praporgescu, Arhivele Naţionale din Caransebeş contribuind cu documente din fondul personal al Eroului de la Jiu, unele chiar din anii ’80 ai secolului al XIX-lea, de la trecerea acestuia din Austro-Ungaria în Banat, în anul 1887, şi până la moartea generalului, în 1916, şi chiar şi după decesul acestuia. Cealaltă parte a fotografiilor prezentate în expoziţie provine de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa.

În discursul său, Dumitru Ţeicu, directorul muzeului reşiţean, a vorbit despre seria de manifestări dedicate primei conflagraţii mondiale, război care a generat modificări profunde în geografia Europei. „Generalul Ioan Dragalina a fost un mare caracter. Fiindcă, în acele vremuri tulburi, în general ofiţerii superiori căutau să se îmbogăţească de pe urma războiului. Generalul Dragalina a murit sărac, dar demn. Oameni de mare caracter au fost şi politicienii din vremea sa – Ion I.C. Brătianu sau Vintilă Brătianu –,pentru că dincolo de interesele personale au pus interesele de stat. Cel mai frumos elogiu care i-a putut fi adus Generalului Dragalina au fost cuvintele lui Nicolae Iorga, atunci când, pe afetul de tun, rămăşiţele pământeşti ale eroului erau duse la cimitir: «Astăzi, Bucureştii văd trecând convoiul aceluia care, în zvonul uşuratic de ieri al marelui oraş, era unul din muncitorii cei mai harnici şi mai bucuroşi pentru binele Patriei şi izbăvirea Neamului. Cu pietate, fiecare va privi ultimul lui drum… Mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când departe, în Caransebeş, va flutura steagul sub care şi-a vărsat sângele, vor ridica pe locul unde el a fost dăruit Neamului statuie de bronz, întru pomenirea curatei figuri de erou», a mai spus Dumitru Ţeicu.

O scurtă trecere în revistă a vieţii şi activităţii Eroului de la Jiu a făcut cercetătorul ştiinţific Felician Velimirovici, de la Muzeul Banatului Montan. Astfel – a spus vorbitorul –, Ioan Dragalina s-a născut la Caransebeş, în 16 decembrie 1860. A urmat Şcoala primară la Caransebeş, iar Şcoala de cadeţi la Timişoara. Şi-a continuat studiile la Academia Militară de la Viena, iar în 1884 a fost încadrat în Armata austro-ungară. În paralel, el a absolvit şi Şcoala de ingineri în geodezie. În 1887, a demisionat din Armata austro-ungară, a trecut graniţa şi a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent. A fost avansat căpitan în 1893, maior în 1899, iar locotenent-colonel în 1908. În perioada 1908-1911, a fost comandantul Şcolii Militare de Infanterie din Bucureşti. La începutul Primului Război Mondial, avea gradul de general de brigadă şi comanda Comandamentul 3 Teritorial. În 1916, înainte de intrarea României în război de partea Aliaţilor, Ioan Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin, trupele acesteia acoperind teritoriul de la izvoarele Argeşului, până la Calafat. „În dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916, Generalul Dragalina a luat o maşină şi a plecat personal în Valea Jiului, în recunoaştere. A fost sfătuit să nu se aventureze în sectorul de contact al celor două armate. A ajuns în primele linii şi a trecut podul din apropierea Mânăstirii Lainici, unde s-a spovedit şi s-a împărtăşit. La întoarcere, a fost prins într-un schimb de focuri, câteva gloanţe atingându-şi ţinta, generalul fiind rănit în braţul stâng şi în omoplat. A fost transportat la Postul sanitar din Gura Sudului, apoi la Târgu Jiu şi la Craiova, unde doctorii au decis să-i amputeze braţul. Din ordinul regelui, care îl aprecia foarte mult, a fost transportat la Spitalul Regina Maria, din Bucureşti, apoi la Spitalul Militar. A murit în seara de 24 octombrie 1916, de septicemie. La funeraliile naţionale organizate cu prilejul înmormântării au participat Regele Ferdinand, primul-ministru Ion I.C. Brătianu, ministrul de Război, Vintilă I.C. Brătianu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, ministrul Justiţiei, Mihail Cantacuzino, precum şi Take Ionescu, ministrul de Externe, şi Mareşalul Palatului, Henry Catargi, generali, ataşaţi militari străini în România. Este înmormântat la Cimitirul Eroilor – Bellu Militar”, a mai spus Felician Velimirovici.

Referindu-se, la rândul său, la Generalul Ioan Dragalina, șeful Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale, Laurențiu-Ovidiu Roșu, și-a exprimat bucuria de a putea vorbi despre un om simplu, din Banat, din Caransebeș, dar care avea rădăcini adânci la Borlova. El a mai spus că Serviciul pe care îl conduce deține un mare număr de documente legate de viața și de activitatea generalului. Laurențiu-Ovidiu Roșu a amintit că tatăl acestuia, Alexandru Dragalina, a fost ofiţer în Armata austro-ungară, dar fiindcă soția sa, Marta Lazaroni, voia să nască în casa părintească, acesta a demisionat în 1859. După ce a punctat mai multe repere din activitatea de început a generalului, șeful Arhivelor Naționale a dat citire unei autocaracterizări pe care Ioan Dragalina și-a făcut-o. Astfel, în 1882 a făcut campanie în Dalmația și Herțegovina, în Regimentul 43 austriac, în anul 1908 nu a avut concediu, iar în 1909 a beneficiat de doar 15 zile libere. „Generalul Dragalina mai scria în acea autocaracterizare: avere – n-are, iar la familie scria – căsătorit și că trăiește în armonie cu soția. Trăiește cumpătat, iar ca pasiune a trecut vânătoarea”, a mai spus Laurenţiu-Ovidiu Roşu. „În ceea ce priveşte felul în care era văzut de alţii, comandantul său de regiment scria: «Principii foarte bune, este un bun ofiţer, călăreşte bine, conduită bună, ofiţer serios». Această caracterizare nu a fost subiectivă şi, în timp, s-a dovedit că a avut acoperire”, a mai adăugat şeful Arhivelor Naţionale, cu sediul la Caransebeş.

Expoziţia de la Muzeul Banatului Montan va rămâne deschisă până în data de 31 decembrie.

Sonia BERGER

Traducere