Protecţia Consumatorilor, o amendă la două zile


În cursul săptămânii trecute a avut loc şedinţa Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor al judeţului Caraş-Severin, în cadrul căreia a fost făcută o informare cu privire la activitatea desfăşurată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin în perioada ianuarie – februarie, pe linia respectării prevederilor legale la indicarea preţurilor la produsele alimentare şi nealimentare.

Astfel, trei operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu două amenzi în cuantum de 5.500 de lei şi un avertisment pentru neindicarea preţurilor pe unitatea de măsură la produsele alimentare vândute vrac prin cântărire.

Referitor la indicarea preţului de vânzare şi a preţului pe unitatea de măsură în mod vizibil, lizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, au fost sancţionaţi contravenţional 11 operatori economici care expuneau la comercializare pâine şi produse de panificaţie fără a afişa la loc vizibil preţul/gramaj şi preţul/kilogram pâine şi produse de panificaţie, conform prevederilor Ordinului ANPC Nr. 392/2013, cu amenzi în cuantum de 9.000 de lei şi două avertismente, a spus Isabelle Scorobete, comisar şef-adjunct al CJPC Caraş-Severin.

Trei operatori economici care expuneau la comercializare preparate din carne fără a afişa la loc vizibil preţul la aceste produse au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în sumă totală de 3000 de lei.

Un operator economic care expunea la comercializare băuturi alcoolice fără a afişa la loc vizibil, lizibil şi într-o formă neechivocă preţul, a fost de asemenea sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.

În ceea ce priveşte produsele nealimentare, trei operatori economici care expuneau la comercializare bijuterii din metale preţioase fără a afişa la loc vizibil preţul la aceste produse au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi totalizând 3.000 de lei.

Totodată, în cadrul unei acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cadrul vânzărilor de soldare, promoţionale şi, după caz, vânzarea de lichidare la operatorii economici care comercializează produse nealimentare (îmbrăcăminte, încălţăminte, produse cosmetice etc.), zece operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în sumă totală de 10.000 de lei, pentru neinformarea completă şi precisă a consumatorilor cu privire la preţurile practicate, conform prevederilor art. 33 alin. 1 lit. d) din OG Nr. 99/2000 actualizată, şi neafişarea preţului nou alături de preţul vechi barat.

Astfel – a mai spus Isabelle Scorobete –, în această perioadă au fost efectuate 47 de acţiuni de control, care s-au finalizat prin întocmirea unui număr de 15 procese-verbale de constatare şi 32 de procese-verbale de constatare şi contravenţie, prin care s-au aplicat trei avertismente şi 29 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 32.500 de lei.