Două cărţi, o singură lansare, la Caransebeş


O dublă lansare de carte a avut loc, recent, la Cafeneaua „Opium” din Caransebeş, eveniment cultural în cadrul căruia tânăra autoare locală Lavinia Călina şi colega ei de editură, Ioana Duda, şi-au prezentat ultimele creaţii literare.

„Neamul Corbilor – Blestemul zorilor” este cel de al cincilea volum semnat de Lavinia Călina. „Nu pot decât să mă bucur că am făcut această lansare și la Caransebeș, fiindcă chiar mi-am dorit ca după recenta mea prezenţă la Bucureşti, la Bookfest, să promovez acest roman și acasă. Cele două serii, «Ultimul avanpost» și «Neamul Corbilor», nu sunt încă terminate, nu pot să dezvălui continuările, am foarte multe idei care uneori o iau razna şi trebuie să le ordonez. Mă bucur că prin cărțile mele, deși eu zic că sunt pentru adolescenți, deschid apetitul pentru lectură și pentru persoane care îmi spun că nu au mai citit de multă vreme o carte”, ne-a spus Lavinia Călina.

„Instinct”, cel de al doilea volum lansat vineri, este semnat de Ioana Duda, născută la Lugoj, dar care acum locuieşte la Timişoara, o bloggeriță de succes, conform propriilor spuse, şi nu scriitoare. „În cazul meu e foarte multă autobiografie, ceea ce scriu e parte din mine, sunt un om cu frustrări și complexe, care are nevoie de foarte multă apreciere și iubire. Cred că oamenii sunt foarte singuri și se regăsesc în ceea ce scriu eu”, ne-a spus şi Ioana Duda.

Autoarele au citit fragmente din cele două volume lansate, au dialogat cu cititorii, au dat autografe și s-au fotografiat cu iubitorii de literatură prezenţi la cafeneaua „Opium”.

Bianca METEŞ