Get Adobe Flash player

Proiecte peste proiecte la Slatina-Timiş

slatina timis            În această perioadă, în comuna Slatina-Timiş se derulează lucrări de anvergură, chiar şi în aceste condiţii Primăria depunând alte câteva proiecte în vederea finanţării, unele dintre acestea fiind deja aprobate. Este vorba despre reabilitarea Grădiniţei din centrul de comună şi de modernizarea Căminului Cultural din Sadova Veche, ambele în valoare de 500.000 de euro, din fonduri de la Uniunea Europeană, prin noul PNDR 2014-2020. Un alt proiect vizează reabilitarea Drumului comunal şi a străzilor afectate de lucrările de introducere a reţelei de apă şi canalizare în satul aparţinător Ilova, începute în cursul anului trecut şi care ar trebui finalizate în această vară. Pentru refacerea Drumului comunal, Primăria Slatina-Timiş aşteaptă o finanţare de aproximativ un milion de euro, bani care vor acoperi asfaltarea a peste 6 kilometri de drum.

Primarul Gheorghe Roma ne-a mai informat că, în luna martie, au fost recepţionate lucrările de reabilitare a Căminului Cultural din Slatina-Timiş, investiţia ridicându-se la un milion de lei, banii fiind alocați de Compania Naţională de Investiţii. (B. Naum)

 

Traducere