Get Adobe Flash player

Pe poteci de munte: Iarna, pe Valea Pleşului

De la Rusca Montană pornim prin cartierul Şoimu, spre Valea Pleşului. Printre crengile copacilor se strecoară primii fulgi de zăpadă. O fulguire diafană şi discretă, explodând silenţios în corole albe şi roz.

Văzduhul este îmbrăţişat de un cântec pierdut în zare, de o simfonie albă, învăluitoare… Este prima zăpadă de anul acesta. Cohortele de copaci ce haşurează covorul de nea sunt singurele fiinţe vizibile ce populează peisajul pe zeci de kilometri.

Peisajele culmilor Masivului Poiana Ruscăi îşi înnoiesc frumuseţea şi prospeţimea nenumăratelor tonuri cromatice, îmbrăcând cu rânduială veşminte şi podoabe pe care natura le dăruieşte cu gingăşie în fiecare anotimp al anului.

Gerul a alungat sălbăticiunile spre cine ştie ce cotloane tainice, în aşteptarea unui timp mai prielnic. Şi, totuşi, liniştea aceea ancestrală n-are nimic deprimant. Dimpotrivă, îţi dă un sentiment de pace, de seninătate, de puritate…

Lătratul câinilor ne vesteşte mai apoi că ne apropiem de locul căutat. Motoarele drujbelor îşi fac simţită de departe prezenţa, zbârnâind… În urma lor, copacii cad seceraţi, scutind omul de un uriaş efort fizic. Printre drujbişti, un flăcău viguros, ai cărui ochi albaştri se întâlnesc cu cerul, mai ales când măsoară cu privirea coroana copacilor spre a determina direcţia de cădere a acestora. Copacii tăiaţi sunt apoi culeşi şi ancoraţi de tafuri multifuncţionale. Cu spatele său, taful trage o uriaşă trenă de trunchiuri până la punctul de sortare, tăiere şi depozitare provizorie. Din timp în timp, sosesc peridocurile care sunt repede încărcate cu buşteni ce vor fi expediaţi beneficiarilor.

În fapt de amiază, când razele soarelui coborau perpendicular pe steluţele de cleştar ale întinselor zăpezi, activitatea se întrerupe, pentru ca oamenii să servească masa, prilej de a-i contacta verbal. Discutăm despre munca lor, despre viaţa lor.

Acolo, pe culmi, aceşti oameni harnici se simt într-un consens plăcut acceptat, căci codrul întotdeauna a fost frate cu românul.

Valea aceasta, adunându-şi apele de pe versanţi, s-a desfăşurat de sute de ani în voia ei. Apa ei a simţit malul mereu aproape, cu strâmtorile lui, cu colinele şi munţii coborâţi ca o streaşină peste el. Îi văd curgerea despletită ca o lumină ce se revarsă sub frunţile de care se apropie albul pătrunzător al zăpezilor. Alteori, seamănă cu o umbră mătăsoasă cuprinsă de un somn adânc sau de visul timpului dezvelit de aşteptare.

Fără a privi înapoi, Valea Pleşului a rămas acolo, iar semnul său trece în memoria vremii. Ochiul refuză însă să creadă că acele sclipiri de diamant nu vor mai reveni.

Doinel PUIU MĂRGINEANU

Traducere