Progresul Ezeriș, echipa fair-play


Regretatul antrenor de fotbal Ion Copocean, de la a cărui dispariție se împlinesc trei ani, a fost omagiat la Reșița printr-o competiție la care au participat nouă echipe de seniori. Printre acestea s-a aflat și o formație ce activează în Liga a V-a de fotbal din Caraș-Severin, Zona Reșița, Progresul Ezeriș (care și-a împărțit lotul în două). Organizatorii au apreciat per total prestația jucătorilor de la Progresul Ezeriș și au oferit echipei pregătite de prof. Cristian Șodâncă premiul fair-play. Una dintre echipele Progresul Ezeriș a ocupat locul 5 la Memorialul „Ion Copocean”, competiție ce a adunat laolaltă, la finalul anului 2015, foștii elevi ai regretatului antrenor, care a slujit cu devotament sportul rege, la Clubul Sportiv Școlar Reșița, din 1979 și până la finalul vieții, pe 11 ianuarie 2013.

Ion Copocean a antrenat doi sportivi care au ajuns apoi căpitani de echipă națională, Cristian Chivu în fotbalul pe teren mare și Robert Lupu în futsal. De altfel, Robert Lupu s-a și numărat printre participanții la Memorialul „Ion Copocean”, competiție ajunsă la cea de-a doua ediție. Întrecerea a fost organizată de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și familia lui Ion Copocean, cu sprijinul Primăriei Reșița și al Liceului de Arte „Sabin Păuța“ Reșița. (C. Marian)