Primăria vrea Polivalenta din nou în circuitul sportiv


Primarul Marcel Vela a purtat recent o serie de discuţii cu Ştefan Vuza, patronul societăţii Caromet Caransebeş, cea care deţine Sala polivalentă din cartierul Pipirig, pentru a-i propune o colaborare cu municipalitatea. Este vorba despredreptul de folosinţă a sălii, necesar pentru echipa de volei feminin, în condiţiile în care, în sezonul viitor, această formaţie atacă promovarea în Liga Naţională. Imobilul se află de mai mulţi ani în stare de conservare şi generează doar costuri pentru proprietar, nefiind eficientă din punct de vedere economic. „Domnul preşedinte Vuza a arătat deschidere faţă de iniţiativa noastră şi cred că în scurt timp vom avea un răspuns pozitiv. Cei de la Caromet vedeau aceste active strict economic, dar când nimeni nu mai investeşte în sport sau imobiliare, cred că un parteneriat cu administraţia locală este binevenit”, a spus edilul municipiului Caransebeş.

Marcel Vela a adăugat că, în acest moment, o dispută cu privire la modul cum au ajuns cele două active în proprietatea producătorului de construcţii metalice nu ar avea sens. „Unii spun că trebuia să se privatizeze doar obiectul de activitate al Caromet, alţii spun că deja erau în patrimoniul societăţii cele două obiective sportive, iar atunci când s-au vândut acţiunile, automat au trecut şi acestea în patrimoniu. Acum, un eventual litigiu ar dura ani întregi şi e păcat ca sala şi terenul să nu fie folosite, şi astfel să se degradeze. Colaborarea trebuie să existe între administraţia locală şi agenţii economici”, a mai aspus primarul municipiului.

Sorin ROGOZ