Prelungirea valabilităţii cardurilor de energie



Guvernul condus de Primul-ministru Marcel Ciolacu prelungește valabilitatea cardurilor de energie, de la 31 decembrie 2023 până la 31 martie 2024.
Cei aproximativ două milioane de beneficiari ai acestor vouchere, români din categoriile vulnerabile, se vor putea bucura de valabilitatea extinsă, iar trecerea prin sezonul rece va fi mai ușoară. În 2023, pentru plata facturilor la energie electrică au fost acordați câte 1.400 de lei, în două tranșe de câte 700 de lei.
Cardurile sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, instituție care asigură și furnizarea de informații către public privind emiterea, distribuirea și utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate.
Pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/încălzirea locuinței următoarele categorii de persoane vulnerabile:
– pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
– pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
– persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, în conformitate cu Legea Nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii Nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
PSD a susținut această măsură încă de pe vremea când legislația privind plafonarea prețurilor la energie electrică a fost considerată ineficientă, iar acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili a fost prima măsură pe care PSD a propus-o în coaliția de guvernare, astfel încât să se acorde o protecție reală pentru această categorie.
Angajamentele luate atunci sunt și astăzi respectate, iar românii se pot bucura acum și de valabilitatea extinsă a voucherelor. Am susținut întotdeauna categoriile vulnerabile, iar dacă aceste măsuri nu erau luate, am fi asistat la o scădere dramatică a puterii de cumpărare a românilor și iarna aceasta ar fi fost una extrem de dificilă pentru mulți, măsura voucherelor la energie fiind doar una dintre măsurile luate în sprijinul familiilor vulnerabile.
Îl felicit pe ministrul PSD al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, că a obținut prelungirea valabilității cardurilor de energie în urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene și că astfel ne menținem angajamentele luate față de cetățeni.
Deputat
Romulus-Marius DAMIAN
Circumscripţia Electorală Nr. 11 Caraş-Severin