Prefectul ține audiențe la Caransebeș


audiente-prefect

Audienţele acordate în teritoriu de prefectul judeţului Caraş-Severin continuă la Caransebeş, joi, 27 octombrie 2016. Întâlnirea cu cetăţenii din municipiu, dar şi din localităţile limitrofe, interesaţi să-şi expună problemele reprezentantului Guvernului în teritoriu, va avea loc în Sala de şedinţe a Primăriei municipiului Caransebeş, cu începere de la ora 11, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Instituției Prefectului.

Înscrierea solicitanţilor se face zilnic, până la data audienţei, între orele 8.30 – 15.30, personal, la Registratura Primăriei municipiului.

De asemenea, la numărul de telefon 0255-210459, consilierii din cadrul Compartimentului Comunicare, Informare şi Relaţii Publice al Instituţiei Prefectului vor prelua datele de contact ale celor interesaţi, precum şi problematica la care doresc să se refere în întâlnirea cu prefectul judeţului, după următorul program: luni și marţi, între orele 8.30-16.00, și miercuri, între 8.30-18. (S. Berger)