Get Adobe Flash player

Poiana Mărului, un element de decor tandru

Pornind din comuna Zăvoi, pe măsură ce te apropii de Poiana Mărului, întregul peisaj dobândeşte proporţii neaşteptate. Culmile montane fac horă în jurul unei depresiuni minuscule.

După ce am trecut de satul Măru, valea îşi continuă traseul spre zona montană, într-un bazin sedimentar cu vârstă neozoică sau terţiară, în care-şi varsă apele venite din atâtea colţuri de munte. Este un petic de ţară atât de frumos, cu coline prinse în zidurile munţilor Pe această porţiune, Bistra se grăbeşte să ne fie frate de suflet, să ne încânte, cortină după cortină, pentru a putea privi adânc şi limpede spre lumea necunoscută. Printre arborii comuni, nucii şi merii se rotesc cu tandreţea verdelui de neconfundat.

De-a lungul şoselei, urmărind firul apei spre inima codrilor bătrâni, s-a ţesut fiinţa viguroasă a bănăţenilor în lupta cu natura aspră. În raportul om-natură, mai strâns aici decât oriunde, omul a imprimat strălucire prin munca lui… Din apele crsitaline ale apelor montane ce alimentează râul Bistra, s-au născut în ultimii ani barajul şi lacul de acumulare.

Creasta muntelui este proiectată pe un cer albastru, în verdele pădurilor de fag, vrăjind privirile drumeţilor. Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, totul e numai poezie şi farmec.

În drumul său grăbit, Bistra culege alte ape înverşunate, ce curg din toate părţile. Munţi cu frunţile înzăpezite, păduri bătrâne, flori montane şi ape cristaline în rostogoliri gălăgioase, cărări prietenoase, lacuri pitoreşti, toate într-o bucolică fantezie.

Nicăieri plimbările pe malul apei nu au putere de vindecare şi balsam ca aici, la Poiana Mărului. Prin covorul smălţuit de vile cochete, Bistra vânjoasă străbate cu o veselie tinerească staţiunea turistică, ocolind pinteni de stâncă dură şi ieşind impetuoasă de sub umbra pădurilor de fag, împodobită, ici-colo, de arini. Flori galbene, unele lângă altele, asemenea unui covor, umplu spaţiul de culoare vibrantă. În acest cadru generos, oamenii din Măru au adus şi pomi fructiferi, plasându-i lângă sălaşuri, mai tot timpul pustii. Şi, ca element de decor tandru, clăile înmiresmate se înalţă la vremea uscării fânului.

Sub lumina soarelui de sub perdeaua norilor, Poiana Mărului apare mereu nouă, cu apele sale nervoase, potolite doar în lacul de acumulare. Florile se aprind pe rând, şi se sting pe rând. Aşa se întâmplă şi cu floarea de măr. Aşa-i aici, la Poiana Mărului, unde curg ape curate şi limpezi, iar fânul are, la vremea lui, miros de cimbrişor.

Din luna mai şi până în miezul toamnei, staţiunea Poiana Mărului trăieşte o tainică bucurie, adusă de gingăşia covorului floral, ca şi bucuria întâlnirii cu vizitatorii.

Poate de aceea a fost nevoie să se construiască barajul, acel complex turistic şi atâtea căsuţe de vacanţă sau vile, într-o livadă cu pomi înfloriţi în luna mai: pentru ca Poiana Mărului să-şi descopere propriul destin.

Doinel Puiu MĂRGINEANU

 

Traducere