Petru Crîsnic: „Munca în administraţie nu se termină niciodată”



Petru Novac Crîsnic este primarul comunei Glimboca din anul 2004, ceea ce spune foarte multe despre felul în care este perceput de concetăţenii săi.
„Munca în administrație nu se termină niciodată. Toate obiectivele noastre au devenit treptat proiecte și apoi, bineînțeles, lucrări finalizate. La Primăria comunei Glimboca sunt oameni profesioniști și dedicați muncii în administrația publică. O demonstrează și numirea lui Alin Muntean în funcția de subprefect al județului. Alin lucrează în administrația publică din anul 2011 și și-a făcut ucenicia la Primăria Glimboca. A fost arhitect și mai apoi consilier pentru achiziții publice. Este un sprijin de bază pentru administrație. Unde a fost numit, a avut rezultate imediate. A finalizat proiecte care aveau termene scadente pretențioase”, a spus Petru Crîsnic.
Realizările din perioada mandatului lui Petru Crîsnic în fruntea comunei sunt numeroase, începând cu achitarea datoriilor lăsate de fosta administrație, în anul 2006, și continuând cu iluminatul public, reabilitarea unor clădiri de la Şcoală gimnazială, schimbarea distribuției de apă și executarea de foraje, asfaltări de străzi, o sală de sport și modernizări aduse Stadionului „Ion Cioarcă”, teren sintetic, intabulări gratuite ale extravilanului comunei, construcții de capele pentru toate cultele, investiții sau performanță sportivă.
„Unul dintre proiectele importante a fost cel legat de iluminatul public. Au fost montate 255 de lămpi cu led-uri Philips de ultimă generaţie, de 30 şi 60 W, amplasate în toată comuna. S-au înlocuit toate lămpile vechi şi am suplimentat numărul acestora acolo unde a fost necesar. Focalizarea luminii se face cu o lampă îndreptată către trotuar și alta către stradă. Vorbim despre o investiţie de 540.000 de lei. Din această sumă, aproximativ 420.000 de lei vin de la Administrația Fondului pentru Mediu, diferența de 120.000 lei fiind cofinanţare din bugetul local”, a mai spus Petru Crîsnic.
Cel de al doilea proiect ca importanţă a vizat amenajarea zonei centrale pe o suprafaţă de 2.200 de metri pătrați. S-au montat pavele de calitate, s-au realizat parcuri şi rigole şi s-au plantat arbuști pentru sezonul rece. Valoarea acestor lucrări este de 214.000 de lei.
Mădălina DOMAN