Horoscop


Berbec

Comunicarea cu persoana iubită evoluează armonios. Veţi avea posibilitatea să petreceţi clipe de neuitat, dar n-ar fi exclus nici să faceţi un drum în afara localităţii. Starea dv. generală este bună, sunteţi vioi şi plin de forţă interioară. Veţi munci mult pentru a face faţă tuturor sarcinilor de serviciu, însă rezultatele vă vor satisface, chiar dacă vor veni cu oarecare întârziere.

Taur

Este posibil ca o rudă apropiată să aibă o realizare de care se va bucura întreaga familie. Veţi avea însă parte şi de o mulţime de evenimente care nu vă vor conveni câtuşi de puţin. Veţi trăi un sentiment de nelinişte şi de nesiguranţă în plan afectiv. Iniţiativele dv. vor putea fi duse la bun sfârşit graţie şi bunei capacităţi de concentrare de care daţi dovadă în această perioadă.

Gemeni

Gândiţi-vă de două ori înainte de a spune sau de a face ceva. La serviciu veţi avea o mulţime de situaţii de rezolvat şi nu vă va fi prea uşor. Inspiraţia vă va fi de un real folos în luarea deciziilor. Relaţia cu colegii va fi ceva mai puţin comodă. Vă petreceţi week-end-ul înconjurat de lume, pentru că simţiţi nevoia să vă debarasaţi de stresul acumulat peste săptămână.

Rac

Aţi dori să vă consolidaţi relaţia de suflet, dar pentru asta ar trebui să încercaţi să fiţi ceva mai conciliant. Mai ales cei căsătoriţi vor avea o perioadă deosebit de agitată. Pe cât posibil, evitaţi să vă implicaţi în activităţi riscante, deoarece puteţi avea tot felul de surprinse mai puţin plăcute. Implicarea în activităţi intelectuale vă va ajuta să vă găsiţi mai uşor echilibrul interior.

Leu

În plan financiar este posibil să aveţi o surpriză plăcută, căci aţi putea primi o sumă de bani; n-ar fi exclus nici ca o colaborare mai veche să vă aducă venituri abia acum. La serviciu aveţi foarte mult de lucru, iar răbdarea dv. este pe sfârşite, dar nu vă va lipsi sprijinul colegilor. La nevoie, un şef vă poate da o mână de ajutor, dar trebuie să-i urmaţi întocmai sfaturile.

Fecioară

Ar fi cazul să vă preocupaţi mai mult de aspectul dv. exterior. Dacă în program veţi trece şi câteva întâlniri cu prietenii, vă va fi mult mai uşor să vă regăsiţi echilibrul interior. Dacă doriţi să lămuriţi ceva cu persoana iubită, este bine să ştiţi că nu v-aţi ales momentul potrivit. Starea fizică nu este nemaipomenită. Ceva mai multă odihnă ar fi binevenită.
Balanţă

Operativitatea de care daţi dovadă vă permite să faceţi o mulţime de treburi. Din punct de vedere cerebral, atingeţi un maxim, aşa că ar fi bine să vă ocupaţi de chestiuni pe care până acum le-aţi considerat prea dificile. N-ar fi exclus să luaţi şi o decizie importantă. Cineva din anturajul apropiat s-ar putea confrunta cu o situaţie inedită, iar sprijinul dv. i-ar putea fi de mare folos.

Scorpion

Este posibil să aflaţi o veste oarecum neaşteptată despre cineva din imediata apropiere. Starea generală nu este strălucită în această perioadă, aşa că ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi ce v-ar putea stresa. Din punct de vedere sentimental, lucrurile evoluează cum nu se poate mai bine, ceea ce vă da un plus de încredere în propriile forţe şi o stare de exuberanţă.

 

Săgetator

Din punct de vedere mental, aveţi reacţii prompte, ceea ce vă va fi de un real folos. Va trebui să fiţi foarte atent şi să nu vă implicaţi în activităţi la limita legalităţii, deoarece aţi putea avea probleme serioase. N-ar fi exclus ca o cunoştinţă să vă bârfească, dar calităţile dv. vor fi totuşi apreciate de cine trebuie, iar starea de iritare ce v-a caracterizat în ultimul timp se va diminua.

Capricorn

Este posibil ca persoana iubită să aibă unele neplăceri. Totuşi, relaţia dintre voi va evolua mulţumitor pe tot parcursul săptămânii. Sunteţi cam agitat, aşa că încercaţi să vă găsiţi ceva mai mult timp pentru odihnă şi mai ales nu vă implicaţi în mai multe activităţi deodată. Sunteţi hotărât să vă puneţi în practică toate proiectele, dar ar fi bine să vă cântăriţi bine lucrurile înainte de a lua o decizie.

Vărsător

Traversaţi o perioadă excelentă din punct de vedere sentimental. Veţi avea ocazia să faceţi o cucerire, dar şi să vă consolidaţi relaţia cu persoana iubită. Vă simţiţi, în schimb, lipsit de forţă şi ar trebui să nu vă implicaţi în prea multe activităţi fizice. Unele surprize se vor ivi în ceea ce priveşte situaţia dv. materială. Veţi avea de făcut cheltuieli peste aşteptări sau se va ivi ocazia unei investiţii în cămin.

Peşti

Vă lipseşte sentimentul că sunteţi acolo unde trebuie, atunci când trebuie. Scoateţi la iveală simţul umorului cu colegii, iar în rest nu discutaţi despre problemele care vă frământă. Nu vă lăsaţi antrenat de către prieteni în activităţi aventuroase, care vă destabilizează viaţa. Chiar dacă poate veţi deranja unele persoane pe care nu le puteţi evita, trebuie să vă gândiţi în primul rând la interesele dv.