La Teregova, ,,Traseul spre angajare trece prin formare”


La sfârşitul săptămânii trecute, la Teregova a avut loc Seminarul de lansare a proiectului intitulat ,,Traseul spre angajare trece prin formare”. La acţiune au participat şomeri, reprezentanţi ai agenţilor economici şi ai principalelor instituţii din comunitate, precum şi delegaţi ai celor patru parteneri: comuna Dalboşeţ, municipiul Caransebeş, comuna Liebling şi Asociaţia ,,Educaţie pentru comunitate Teregova”. Prezentarea proiectului a scos în evidenţă parteneriatul acestuia, obiectivul general, cele specifice, principalele activităţi şi rezultatele anticipate. (T. Codilă)

Vineri, 29 aprilie, începând cu ora 11, la Teregova s-a desfăşurat Seminarul de lansare a Proiectului POSDRU DMI: 5.1 ,,Traseul spre angajare trece prin formare!”, cod contract: POSDRU/103/G/75998, beneficiar fiind comuna Teregova, proiect finanţat prin Fondul Social European Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

La seminar au participat şomeri, reprezentanţi ai agenţilor economici şi reprezentanţi ai principalelor instituţii din comunitate, precum şi delegaţi ai celor patru parteneri – comuna Dalboşeţ, municipiul Caransebeş, comuna Liebling şi Asociaţia ,,Educaţie pentru comunitate Teregova”.

Deschiderea seminarului a fost făcută de domnul primar al comunei Teregova, ec. Marius Romulus Damian, fiind urmată de alocuţiunile domnului deputat Ion Mocioalcă şi de salutul partenerilor din proiect.

Prezentarea PPT a proiectului de către prof. Nistor Iorga a scos în evidenţă parteneriatul proiectului, obiectivul general, obiectivele specifice, activităţile principale, dar şi rezultatele anticipate.

Grupul-ţintă al proiectului îl reprezintă cei 324 de şomeri pentru care, în cele 15 luni ale proiectului, se vor derula:

  • două campanii de informare şi conştientizare, în fiecare din cele patru comunităţi, a nevoii de învăţare de-a lungul vieţii, pentru ocuparea unui loc de muncă;
  • participarea a minimum 220 de şomeri, la campaniile de informare şi conştientizare;
  • diseminarea a 2.000 de pliante, 400 de mape promoţionale şi 100 de afişe;
  • chestionarea a minimum 200 de şomeri, în vederea elaborării unui studiu referitor la profilul socio-profesional al şomerilor şi la structura pieţei muncii, din arealul aferent celor patru comunităţi;
  • crearea infrastructurii şi achiziţionarea echipamentelor necesare pentru dotarea, atât a Centrului de Investigare, Formare şi Ocupare Profesională, cât şi a celor patru Cluburi ale şomerilor;
  • desfăşurarea, în fiecare din cele patru comunităţi, a patru cursuri de formare profesională autorizate (comunicare pentru angajare, utilizare TIC, antreprenoriat, scrierea cererilor de finanţare);
  • minimum 80 de persoane vor beneficia de programul de consiliere şi mediere privind cariera;
  • acordarea de stimulente financiare şi consultanţă pentru demararea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, pentru 14 şomeri;
  • asigurarea a trei oportunităţi pentru căutarea unui loc de muncă: Clubul şomerilor, Web-oferta locurilor de muncă, Târgul locurilor de muncă.

Dezbaterile care au urmat au evidenţiat nevoia derulării unor proiecte specifice, care să

ofere locuri de muncă atât pentru persoanele cu studii superioare, cât şi pentru cele care îşi pierd calitatea de şomeri şi nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă.

Seminarul s-a încheiat prin aplicarea asupra participanţilor a unei fişe de evaluare (un

chestionar) care va oferi echipei de implementare a proiectului suficiente date privin diversele probleme ridicate de participanţi.

Traian CODILĂ