Get Adobe Flash player

Petru Bizerea, cu „Opinca”, de la Soceni, la Coştei

Vizualizari: 830

Soceni este un sat mic, aparținător comunei Ezeriș, cunoscut pentru livezile de pomi fructiferi şi peisajul colinar liniştit. Numele localității derivă de la planta soc, care se găsește din abundență în aceste locuri. Atestarea documentară a localității Soceni este în anul 1452, sub denumirea de Socel, fiind proprietatea lui Ion Bizerea. În 1492 apare, din nou, menţionată, aparţinând de Districtul Caransebeş. Atestarea documentară „face o pauză” până în 1717, când reapare în conscripţia Cabinetului secret de la Viena, cu 56 de case, aparţinând de Districtul Vârşeţ. Era una dintre comunele mari de la început de secol XVIII: Reşiţa – 62 de case, Ezeriş – 52, Vasiova – 36, Oraviţa – 24, Cîlnic – 82! Astăzi, Soceniul se întinde pe 2.655 de hectare.

Aici, la Soceni, s-a născut Petru Bizerea, la 23 august 1881, şi s-a stins din viaţă la Timişoara, la 11 septembrie 1953. Urmează Şcoala primară confesională la Soceni (1888-1892) şi încă un an clasa a IV-a, în limba maghiară, la Tormac (1892-1893). Gimnaziul îl face la Reşiţa, apoi Institutul Pedagogic la Caransebeş. Este bursier al Eparhiei Caransebeşului la Şcoala Superioară de Pedagogie din Budapesta, unde obţine titlul de profesor. Urmează încă un an cursurile Şcolii Superioare de Pedagogie din Eisenach, în Germania. Profesor la Şcoala de Aplicaţie din Caransebeş, până în 1906, apoi lector şi corector la Tipografia lui Sever Jianu din Oraviţa (1906-1907), iar din 1908 şi până în 1918, învăţător la Coştei, în Banatul Sârbesc.

Aici, Petru Bizerea depune o activitate intensă. Organizează cursuri pentru ţărani, participă activ în activitatea Reuniunii de cetire, cântări şi muzică, fiind unul dintre membrii fondatori ai Casei de Cultură din acest sat.

În anul 1918, Petru Bizerea iniţiază la Coştei, împreună cu învăţătorul Patrichie Rămneanţu, editarea revistei „Opinca”, la care deţine funcţia de redactor. „Opinca”, foaie populară, apare, mai bine de un an, săptămânal, la Vârşeţ. În anul 1918 au apărut în total 8 numere, din care numărul 4 a fost confiscat de autorităţile de stat, iar în 1919 au apărut 7 numere, din care numărul 2 a fost confiscat de aceleaşi autorităţi. Redacţia ziarului a organizat alegerea delegaţilor pentru Adunarea Naţională de la Alba Iulia. „Opinca” aduce în paginile ei o mulţime de texte cu nuanţă democratică, dar şi unele texte polemice cu privire la orientarea ei democratică, în special pe tema mişcărilor revoluţionare din Rusia, Germania şi Ungaria, informându-şi cititorii şi în privinţa celor mai importante evenimente politice internaţionale, dar şi despre viaţa şi activitatea culturală din satele de români din zona de codru a Banatului iugoslav. „Opinca” publică şi creaţii literare în proză şi versuri.

Din Coştei, Petru Bizerea colaborează la presa timpului, mai ales la „Drapelul”, din Lugoj, şi la „Foaia Diecezană” din Caransebeş.

În anul 1919, Bizerea părăseşte Coşteiul şi pleacă în România, unde se dedică învăţământului.

A scris peste 200 de articole şi studii din domeniul metodicii şi al pedagogiei, peste 150 de articole din domeniul teologiei, 200 de lecţii practice publicate în mai multe reviste de specialitate, precum şi un mare număr de articole şi informaţii din alte domenii de activitate.

Bizerea a fost colaborator la „Şcoala şi familia” din Braşov, „Foaia Diecezană” şi „Lucrul” din Caransebeş, „Lupta” şi „Poporul român” din Budapesta, „Progresul” din Oraviţa, „Românul” din Arad, „Drapelul” din Lugoj, „Biserica Ortodoxă Română”, din Bucureşti, „Casa Domnului” şi „Învăţătorul” din Cluj, „Tribuna Banatului” şi „Biserica bănăţeană”, din Timişoara, „Izvorul Tămăduirii” din Huşi şi „Candela” din Cernăuţi.

Din păcate, multe din lucrările lui Petru Bizerea au rămas în manuscris. Dintre lucrările de cercetare publicate, cele mai însemnate sunt: „Românii din Banatul iugoslav”, „Ignatie Vuia, Episcopul Vârşeţului”, „Din viaţa marilor luptători bănăţeni” şi „Din trecutul Comunei Soceni”.

Mădălina DOMAN 

Bibliografie: „Lexiconul jurnalisticii româneşti din Iugoslavia”, Costa Roşu, Ed. Libertatea, 1989, pag. 79-81 şi 239-240.

 

Traducere