Pe viitor, toate școlile din Caransebeş vor fi renovate și dotate prin proiecte pe finanțări europene



În cadrul ședinței de Consiliu local din data de 29 noiembrie, a fost aprobată documentația DALI și depunerea proiectului „Reabilitare și eficientizare energetică Şcoala generală din Aleea Alunișului, nr. 1, mun. Caransebeș” prin programul Fondului de Mediu de eficientizare energetică a clădirilor publice.
Valoarea estimativă stabilită la faza DALI pentru acest obiectiv de investiţii este de 16,8 milioane de lei fără TVA, la care se adaugă 3,1 milioane de lei TVA, rezultând o valoare totală de 19,9 milioane de lei.
„În perioada următoare, toate școlile din oraș vor fi renovate și dotate prin proiecte pe finanțări europene. Pentru o parte din ele deja au fost începute procedurile de licitații pentru lucrări. În fosta Școală Generală Nr. 7 își desfășoară în prezent activitatea Grădinița și Școala Baptistă, iar prin intermediul bisericilor baptiste au fost efectuate lucrări de amenajare interioară a sălilor de clase. Prin acest proiect ne dorim o renovare integrată a întregii școli. În anii anteriori am asfaltat curtea interioară, am realizat un loc de joacă, iar anul acesta am marcat terenul de fotbal. Iată că va urma în anii viitori și renovarea clădirii, pe fonduri guvernamentale”, a declarat primarul municipiului, Felix Borcean.
Bianca METEŞ