,,Toţi cei care sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc, să nu vină alături de noi!”. Acestea au fost cuvintele cu care preşedintele Alianţei Sindicale ,,Solidaritatea” Caraş-Severin, Marian Apostol, a deschis mitingul de protest desfăşurat luni, 14 martie, în Piaţa Prefecturii, din Reşiţa. Manifestarea a reunit reprezentanţi ai tuturor sindicatelor componente ale acestei structuri – BNS, Cartel Alfa, CNSLR-Frăţia şi CSDR –, din mai multe localităţi ale judeţului, dând curs apelului liderilor câteva sute de oameni. Din Caransebeş, au participat Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, Filiala Caraş-Severin – preşedinte, Marius Frăţilă –, şi Sindicatul de la Hidroconstrucţia, condus de Trifu Boca. Protestul de luni a fost cel de al treilea de acest gen, desfăşurat sub sloganul ,,Jos Guvernul! Jos Băsescu!”.
Ca şi precedentele manifestări, şi acest miting a avut drept scop atragerea atenţiei politicienilor care alcătuiesc Arcul guvernamental asupra efectelor pe care le produc măsurile luate de Executiv, şi în special că sindicaliştii din Caraş-Severin nu sunt de acord cu modificările aduse Codului Muncii. ,,De ce mai avem nevoie ca să înţelegem că singura noastră şansă este să ne batem? Ne-au slăbit, pe noi, sindicatele, de aceea sunt ei atât de puternici”, a spus liderul Alianţei.
Următorul moment al protestului l-a constituit citirea, de către Marian Apostol, şi totodată supunerea la vot a Adresei către Preşedinţie şi Guvern, în care se spune: ,,Sindicaliştii întruniţi în Piaţa 1 Decembrie, analizând situaţia foarte gravă în care am ajuns ca urmare a proastei guvernări PDL-isto/UNPR-istă […], constatând lipsa oricărei forme de regret din partea guvernanţilor, cinismul, înverşunarea şi chiar ura faţă de propriul popor, decidem CONDAMNAREA LA DISPARIŢIE A PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL ŞI A UNIUNII NAŢIONALE PENTRU ROMÂNIA! Cu ducerea la îndeplinire a sentinţei sunt însărcinaţi TOŢI CETĂŢENII ROMÂNI CU DREPT DE VOT!”. Propunerea a fost aprobată în unanimitate.
În continuare, au vorbit Nicolae Drăgan – liderul Blocului Naţional Sindical, Maria Zvarici – Federaţia Educaţiei Naţionale, Jivomir Tovladiaţ, de la Sindicatul Reşiţa 1771 UCMR. Ultimul care a luat cuvântul a fost caransebeşeanul Marius Frăţilă, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, care a spus: ,,Alături de dv. am fost şi în ’89, când în faţa unităţilor militare se striga <<Jos Ceauşescu!>>, alături vă suntem şi acum. Vă felicit că aveţi curajul să ridicaţi capul, să fiţi demni, că nu acceptaţi să fiţi cobaii lumii, în care actuala guvernare vrea să ne transforme”.
În final, s-a stabilit ca o delegaţie a Alianţei ,,Solidaritatea” Caraş-Severin să plece la Bucureşti, cu autobuzele, pentru a participa la mitingul organizat miercuri de sindicate în Capitală.
Sonia BERGER