Patinoarul încinge spiritele în Consiliul local


Unul dintre punctele controversate ale şedinţei Consiliului Local Caransebeş din data de 25 octombrie a fost cel referitor la închirierea patinoarului în suprafaţă de 600 mp, care va fi amplasat în Parcul „Gen. Ioan Dragalina” şi va funcţiona pe perioada iernii, precum şi aprobarea regulamentului de organizare a acestuia.

În plenul şedinţei, grupul social-democrat s-a abţinut de la vot, motivându-şi gestul prin aceea că membrii PSD din Consiliul local vor să ştie cu exactitate atât valoarea investiţiei, cât şi suma veniturilor care se încasează ca urmare a acestei activităţi. Prezentă în sală, Luminiţa Verdeş, şeful Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, prin intermediul căruia se realizează închirierea patinoarului, a ţinut să lămurească situaţia, explicând că banii alocaţi sunt din veniturile proprii realizate de acest serviciu, iar, pentru a da un exemplu, a arătat că anul trecut suma alocată a fost de 186.000 de lei, iar încasările s-au cifrat la 49.500 de lei. „Nu avem cum să acoperim întreaga cheltuială, ţinând cont că preţul pentru închirierea unei perechi de patine este de 5 lei pe oră, şi asta de nouă ani încoace, de când există patinoarul, dar credeţi-mă că ar fi păcat să nu le oferim copiilor, şi nu numai lor, această bucurie. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că grupurile organizate de elevi de la toate unităţile de învăţământ din Caransebeş beneficiază de gratuitate”, a mai spus Luminiţa Verdeş.

După şedinţă, primarul Felix Borcean a ţinut să facă câteva precizări vizavi de acest subiect care a inflamat, din nou, spiritele în Consiliul local. „Majoritatea proiectelor au trecut azi de votul consilierilor, însă, aşa cum ne-am obişnuit din şedinţele precedente, proiectele frumoase, proiectele importante, paradoxal, fac obiectul unor comentarii şi, în cele din urmă, respingerii lor sau abţinerii de la vot din partea consilierilor PSD. A fost şi cazul, astăzi, al proiectului privind patinoarul. Până acum, timp de 9 ani, nu s-a pus niciodată problema funcţionării lui şi s-a votat în bloc, în toate legislaturile, pentru instalarea lui, şi iată că, dintr-odată, câţiva consilieri – care au fost consilieri şi în anii trecuţi – din grupul PSD îşi pun întrebări cu privire la acest patinoar, ei fiind părtaşi la ceea ce s-a votat în trecut. Fac interpelări pe costuri, pe întreţinerea acestui patinoar în anii trecuţi, dar ei au fost cei care au votat aceste proiecte în legislaturile trecute, noi neavând cunoştinţă despre ceea ce s-a petrecut în anii precedenţi. Trezesc discuţii aprinse, orice proiect de interes local, benefic pentru oraş, nu este votat de consilierii PSD, în bloc, deşi eu cred că unii dintre ei votează doar ca să facă echipă, să dea impresia de monobloc, să facă opoziţie în Consiliul local. Nu cred că cineva precum dr. Eugen Munteanu, Steluţa Cristescu sau Ana Bojinescu ar fi împotriva acestor proiecte, însă, din spirit de solidaritate, fac acest «antivot», ca să spun aşa”, a spus Felix Borcean.

Edilul a adăugat că sunt unele manifestări din care administraţia locală nu câştigă nimic, dar pe care le oferă cetăţenilor, Primăria subvenţionând aceste activităţi, spre binele tuturor. „Nu este vorba numai despre copii, ci despre lucruri care dau viaţă unui oraş, care înviorează viaţa în ansamblu în comunităţile locale, cum este acest patinoar, sau cum este ştrandul, cum sunt Serbările cetăţii sau ale verii, din care nu câştigăm efectiv, dar este un altfel de câştig, care se întoarce la comunitate, fiindcă cetăţenii plătesc taxe și impozite, iar noi întoarcem aceste cheltuieli pe care le fac ei sub forma manifestărilor de care vorbeam”, a adăugat Felix Borcean, care a mai spus că, într-un fel, aceste manifestări sunt o povară pe umerii administraţiei municipiului, prima care suferă atunci când se face bugetul.

Primarul municipiului a ţinut să mai precizeze că lucrul cel mai important este acela că tocmai acei consilieri locali care au girat acest tip de activităţi în mandatele precedente sunt şi cei mai vocali când e vorba de activităţi petrecute tocmai în acele mandate. „Este cazul lui Valentin Dascălu şi al lui Florin Bogdea, care nu a fost prezent la şedinţa de azi, dar şi el a fost consilier din partea PNL, care sunt cei mai vocali când vine vorba de lucruri petrecute în mandatele anterioare, când au girat prin votul lor ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu spun că a fost bine sau rău, doar că sunt reprezentanţii comunităţii locale care au participat atunci la vot şi nu au avut nicio interpelare, nu au avut niciun cuvânt de spus în nicio şedinţă de Consiliu local, iar acum, probabil fiindcă au fost frustraţi ani întregi şi n-au putut să aibă un cuvânt de spus, ori n-au avut personalitatea necesară pentru a veni cu interpelări sau iniţiative legislative, se manifestă extrem de vocal şi nejustificat în acest Consiliu”, a mai spus Felix Borcean.

Sonia BERGER