Personalitate culturală deosebit de complexă în urmă cu peste un secol, Iuliu Vuia a fost un autor de manuale şcolare deosebit de importante, publicist-editorialist, reformator al ideilor naţiunii, gazetar, precum şi un dascăl desăvârşit, care se afirmase prin articole şi studii referitoare la pedagogie şi la istoria şcolii din Banat.

Reputatul cărturar a fost şi un mare patriot, fiind prezent, ca delegat al învăţătorimii vremii, la Marea Unire de la Alba Iulia, și răsplătit cu diferite ordine şi medalii, pentru sârguinţa depusă pe atâtea fronturi de ordin cultural-naţional, dar şi asuprit de autorităţile maghiare.

Iuliu Vuia s-a născut în data de 11 martie 1865, în localitatea bănăţeană Felnac, din judeţul Arad. A fost fiul lui Eftimiu şi al Ecaterinei Vuia, fiica pedagogului şi scriitorului Constantin Diaconovici Loga.

A urmat şcoala primară în satul natal, unde tatăl său era învăţător, apoi gimnaziul la Timişoara. După absolvirea acestuia, a urmat cursurile Preparandiei din Arad, pe care a absolvit-o în anul 1881. După terminarea studiilor a fost învăţător în localităţile Timişoara, Remetea, Belinţ şi Chesinţ.

Din anul 1886 până în 1910 a fost învăţător şi director al şcolii din comuna Comloşu Mare, judeţul Timiş. Aici s-a ocupat de stimularea şi organizarea cultural-politică a oamenilor locului, pentru care a întemeiat un cor românesc, a organizat serbări culturale şi o excursie la Bucureşti, a susţinut conferinţe pe diferite teme şi a întemeiat o filială locală a „Astrei”, atrăgând prin activitatea sa atenţia autorităţilor, care l-au calificat drept „naţionalist exaltat”.

În consecinţă, după ce a profesat la Comloşu Mare timp de 24 de ani, a fost pensionat forţat de autorităţile maghiare, la vârsta de 45 de ani, datorită faptului că se impusese ca lider în lupta naţională a românilor bănăţeni din perioada respectivă.

În semn de recunoştinţă pentru contribuţia avută în dezvoltarea comunei, a fost petrecut până la gară de către elevi, colegi şi fruntaşii localităţii. Aceștia i-au înmânat, în semn de mulţumire, un creion din argint.

După pensionare, în anul 1910, s-a stabilit la Caransebeş, unde şi-a intensificat activitatea în cadrul societăţilor culturale şi naţionale româneşti, fapt pentru care a fost, din nou, persecutat şi închis la Timişoara şi Szeged, iar ulterior a fost nevoit să se refugieze la Sibiu.

La Marea Adunare de la Alba Iulia, din anul 1918, a participat ca preşedinte al delegaţiei învăţătorilor şi a fost ales membru în Marele Sfat Naţional de la Sibiu.

În anul 1919 a organizat şi condus la Sibiu „Congresul învăţătorilor din Banat şi Transilvania”. Tot în acest an s-a reîntors în învăţământ, la Şcoala pedagogică din Caransebeş. În parallel, s-a înscris la „fără frecvenţă” la Universitatea din Cluj şi s-a calificat drept profesor de istorie-geografie la Şcoala din Caransebeş.

Aici a înfiinţat „Ateneul Popular”, a devenit preşedinte al Casinei Române, al Casei Naţionale şi al Asociaţiei profesorilor secundari din Caransebeş. A fost şi deputat al Sinoadelor Eparhiale şi al Congresului Naţional Bisericesc.

Vechiul imobil din urbea de pe Timiş şi Sebeş, de pe Strada Târgului, numărul 5, unde a locuit omul de cultură, nu mai există în prezent, aici fiind construită o clădire nouă, după Revoluţia din Decembrie 1989.

A activat chiar şi în politică, fiind ales deputat în Parlamentul ţării din partea Cercului electoral Bocşa.

Pentru importanta sa activitate culturală în slujba neamului românesc, a fost răsplătit cu „Ordinul Steaua României” în grad de ofiţer, cu „Răsplata Muncii” clasa I şi „Ordinul Ferdinand”.

Astfel, Iuliu Vuia a colaborat în permanenţă cu ziarele „Luminătorul”, „Dreptatea”, „Biserica”, „Şcoala” şi „Tribuna”, publicând studii privitoare la istoria Banatului, precum o lucrare importantă despre districtele româneşti din partea de vest a ţării, apărută în „Analele Banatului” din Timişoara, în anul 1929.

Studiul referitor la districtele bănăţene a produs admiraţie în acea perioadă, fiind preluat de toţi specialiştii în Evul Mediu bănăţean, iar autorul său a intrat în conştiinţa publică a secolului al XX-lea. Pentru sârguinţa cu care a cercetat şi promovat trecutul Banatului, a fost considerat unul dintre cei mai importanţi istorici ai acestei regiuni.

Totodată, a publicat numeroase lucrări de pedagogie. Este autorul unei serii complete de manuale pentru cursul primar şi a numeroase alte manuale şcolare. Printre cele mai importante lucrări se numără: „Şcoalele româneşti bănăţene în secolul XVIII” (1896), „Să avem cunoştinţa demnităţii noastre” (1897), „Organizarea noastră economică” (1912), „Contribuţii la istoria şcoalelor bănăţene” (1923) şi „Districtus Walachorum” (1930).

Iuliu Vuia a avut două căsnicii, cu Eugenia Pop şi Sofia Corneanu, precum şi patru copii.

Este tatăl lui Romulus Vuia, care a trăit între anii 1887-1963. Acesta a fost etnolog, etnograf, antropolog și folclorist, fiind cel care a întemeiat, în anul 1923, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, primul de acest fel din România. În anul 1929 a fondat, de asemenea, Parcul Etnografic Național din Cluj, care îi poartă astăzi numele, cel dintâi muzeu etnografic în aer liber din România. Mai mult, tot Romulus Vuia a întemeiat Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, realizând, între anii 1910 și 1960, o culegere folclorică însumând peste 1.300 de piese specifice.

Fiica cărturarului Iuliu Vuia, Livia Elena Vuia, s-a înrolat voluntară, ca şi soră de caritate, în Spitalul „Internat” numărul 6 din Caransebeş. În anul 1915, aceasta ajuns şefa unităţii, iar în anii din perioada Primului Război Mondial s-a ocupat îndeaproape de răniţii ajunşi aici de pe frontul de luptă.

Ceilalţi doi fii ai cărturarului s-au numit Iuliu „Lulu”, decedat la patru ani, şi Liviu.

Tânărul cercetător clujean David Tonea este posesor al unei colecţii impresionante, de aproape 1.000 de fotografii vechi, privitoare la familia Vuia. Instantaneele respective i-au fost donate acestuia de strănepoata cărturarului, Aida Rodica Moga, ultimul descendent în viaţă al familiei.

Strănepoata lui Iuliu Vuia s-a mutat în satul Lita, din judeţul Cluj, în anul 2000, iar astfel Aida Rodica şi tânărul localnic David au ajuns prieteni buni. Cel din urmă, fiind deosebit de pasionat de istorie, şi-a amenajat la domiciliu un muzeu cu obiecte vechi, dar şi cu fotografii înfăţişându-i pe locuitorii satului, primite de la localnici.

„La doi ani după venirea sa aici, în sat, Aida Rodica Moga m-a vizitat şi ne-am cunoscut. A văzut muzeul şi a fost impresionată de dragostea mea faţă de istoria locului. Aveam zece ani atunci. Mi-a dat cele aproape 1.000 de fotografii vechi, alături de câteva obiecte ce au aparţinut mamei sale, nepoata lui Iuliu Vuia, care a fost şi ea cercetător şi profesoară de istorie la Liceul «George Bariţiu» din Cluj-Napoca, plus câţiva saci cu cărţi, spunându-mi că are încredere în mine şi că le lasă pe mâini bune. Nu era căsătorită şi nici urmaşi nu avea…”, ne-aspus tânărul pasionat de istorie David Tonea.

Cu patru ani înainte de a se stabili la Caransebeş, reputatul cărturar Iuliu Vuia a avut o întâlnire emoţionantă cu Regele României.

„În anul 1906, când a fost la Bucureşti, în cadrul unei excursii pe care el a organizat-o pentru locuitorii comunei Comloşu Mare, s-a întreţinut cu Regele Carol I, spunându-i că libertatea românilor din Austro-Ungaria este doar pe hârtie. Iar când vorbea de marile noastre figuri istorice precum Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul, cărturarul Iuliu Vuia avea lacrimi în ochi! Ulterior, acesta a adus în Banat un drapel tricolor de la Bucureşti, pentru care a fost tras la răspundere de autorităţile maghiare” , a dezvăluit David Tonea.

Cărturarul a continuat să-şi manifeste actele de patriotism până la finalul vieţii.

„A realizat o mare colectă pentru ridicarea monumentelor eroilor Horea, Cloşca şi Crişan, de la Alba-Iulia, precum şi pentru înfiinţarea unui cămin pentru studenţii bănăţeni din Bucureşti. Monumentul respectiv a fost ridicat în anul 1937, de sculptorul Iosif Fekete, însă Iuliu Vuia n-a mai apucat să-l vadă”, a mai adăugat tânărul cercetător clujean David Tonea.

Iuliu Vuia s-a pensionat din învăţământ în anul 1930 şi a decedat trei ani mai târziu, la Caransebeş, la vârsta de 68 de ani.

Este înmormântat în Cimitirul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, de pe strada Muntele Mic, lângă ilustrul său bunic, cărturarul şi scriitorul Constantin Diaconovici Loga.

Cavoul familiei Vuia figurează pe Lista monumentelor istorice din România, în categoria Monumente memoriale şi funerare.

Vasi POPESCU