Ghiozdane germane pentru scoala romaneasca

Mai mult de 200 de de copii ce provin din familii cu venituri reduse, au primit în aceste zile ghiozdane şi rechizite şcolare. Acţiunea, derulată sub genericul „Ghiozdane germane pentru copii din România” se derulează la Caransebeş deja de trei ani. Potrivit directorului Asociaţiei umanitare „Caritas”, Ludovic Mleziva, în primul […]


A N U N Ţ NEGOCIERE DIRECTĂ

Având în vedere că la două licitaţii anunţate nu s-a prezentat niciun ofertant, în data de 10 octombrie 2011, ora 14, în temeiul HCL Nr. 58/31.03.2011, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, se va organiza negociere […]


Întunericul şi bezna

Adrian CRÂNGANU Scriu rândurile astea în noaptea de duminică spre luni, 25 spre 26 septembrie, aproape de ora 1. Prin urmare, nu am de unde să ştiu dacă ele au să mai apuce să vadă lumina tiparului, aşa cum se obişnuieşte să se spună, fiindcă, dacă ar fi să mă […]


Caransebeşul, cu 6 tone mai… curat!

În Caraş-Severin, mai mult de 4.000 de voluntari s-au alăturat campaniei „Let’s do it, Romania!“ După succesul înregistrat în 2010 la nivel naţional, campania de curăţenie în toată ţara a avut loc şi în acest an, mai exact sâmbătă, 24 septembrie. La Caransebeş, printre cei 256 de voluntari, cărora li […]


Victorie mare cu Becicherecu Mic

FC Caransebeş – Mamma Mia Becicherecu Mic 3-1 (2-0) Mulţi spectatori au ţinut să fie prezenţi sâmbătă, 24 septembrie, pe stadionul din Balta Sărată, pentru a asista la meciul pe care echipa FC Caransebeş l-a susţinut, în cadrul etapei a VI-a a Ligii a III-a, în compania formaţiei Mamma Mia […]


File de calendar

29 septembrie: 1547 – S-a născut Miguel de Cervantes, scriitor spaniol, creatorul personajului Don Quijote de la Mancha (d. 1616); 1912 – S-a născut Michelangelo Antonioni, regizor italian (d. 2007); 1936 – S-a născut Silvio Berlusconi, politician, în prezent prim-ministru al Italiei. 30 septembrie: 1931 – S-a născut Dem Rădulescu, […]


Horoscop

Berbec Fiţi alături de partener pentru a-l sprijini în problemele cu care se confruntă. Nu duceţi lipsă de energie, dar nu reuşiţi să o folosiţi într-un scop concret. Excesele alimentare nu vă vor face decât rău. Verificaţi cu conştiinciozitate actele, şi în general toate documentele oficiale, şi nu vă puneţi […]


Ana Munteanu a adus cântecul popular la ea acasă

Din 8 septembrie, de la Sărbătorirea Sfintei Maria (Naşterea Maicii Domnului), al cărei hram îl poartă biserica din Buchin, nu au trecut nici două săptămâni, şi iată că un alt eveniment artistic – cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional ,,Ana Munteanu” – a îmbrăcat comuna în straie de […]


Caransebeşul – trecut prin muzică, foc şi sabie

Timp de patru zile, de joi până duminică, la Caransebeş s-a desfăşurat cea de a VIII-a ediţie a ,,Serbărilor Cetăţii”, manifestare ce a creat posibilitatea unor premiere atât pentru municipiu, cât şi pentru Banat. Una dintre acestea a reprezentat-o concertul de muzică clasică susţinut de Filarmonica de Stat din Arad, […]