Omul Crucilor de la Ilova



În urmă cu 6 ani, în ziarul nostru a apărut articolul „Ilova – un sat cu credință în Dumnezeu”, unde, pe lângă alte realizări ale administraţiei locale, am amintit despre crucea de 8 metri înălțime și 5,60 metri lățime, ridicată pe Cleanțul Ilovei de consilierul local Damian Isac, zis Reuca, chiar în ziua când a comemorat 53 de ani de la moartea mamei sale, survenită în anul 1958.
Recent, ne-am întâlnit cu familia Ramona și Damaschin Isac, care erau însoțiți de ,,moșoniul” (unchiul) lor, nimeni altul decât cel care ridicase crucea pe Cleanțul Ilovei. Din vorbă-n vorbă, Damian a amintit că în luna noiembrie 2019 a mai ridicat o cruce în locul numit „Gura Văii”, aceasta fiind sfințită, în data de 5 ianuarie, de preoții Cătălin Găină, parohul satului, și Pavel Găină, pensionar, fost paroh în Ilova.
Satul având o cruce mai veche de 80 de ani în locul unde se ieșea cu ,,Liceea” la Bobotează, dar acolo, schimbându-se cursul apei, Damian s-a decis să facă crucea pe respectivul amplasament, pe pârâul care ajunge din Cleanțul Ilovei la ,,Valea Satului”.
În momentul de faţă, Damian lucrează la cea de a treia cruce, înaltă de 10 metri, care va fi ridicată la locul numit ,,Dealul Crucii”. Și aceasta va fi iluminată, ea urmând să fie ridicată în data de 31 ianuarie 2020, de ziua nepotului său, pe care-l cheamă tot Damian şi este fotbalist la echipa UTA Arad.
Să mai spunem că Damian a rămas orfan de mamă la vârsta de 7 ani, având o copilărie foarte grea și tristă, el fiind nevoit să meargă cu oile la pădure pe Dealul Ilovei. El s-a hotărât ca pe aceste locuri și în zonă să ridice aceste cruci, tocmai în amintirea trecutului său.
Ștefan ISAC