Situaţiile de Urgenţă, în concurs la Caransebeş


În perioada 25-27 iulie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin organizează la Caransebeș etapa a III-a (zonală) a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă.

Aceasta se desfășoară la nivel național, în 9 centre regionale, Inspectoratele județene din compunerea centrelor preluând prin rotație rolul de gazdă. Anul acesta, în cadrul concursurilor organizate în județul nostru se vor întrece pompieri militari din Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi și Vâlcea, ne-a informat plt.-maj. Magdalena Tocmelea, purtător de cuvânt al ISU „Semenic”.

Obiectivul fundamental al concursurilor este dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență.

Probele de concurs în cadrul cărora salvatorii își vor testa performanţele sunt Scara de fereastră, Pista cu obstacole pe 100 metri, Ştafeta 4×100 metri şi Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă, și se vor desfășura în două locații diferite din Caransebeș: la sediul Detașamentului de Pompieri și pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş.

Câștigătorii competiției se vor califica la Faza națională (etapa a IV-a) a Concursurilor Serviciilor profesioniste pentru situații de urgență. (G. Luca)