Obicei de primăvară la Băuţar şi Bucova: ,,Joii Mari” sau ,,Strigarea peste sat”


Joii Mari” este un obicei care se mai practică în satele de pe Valea Bistrei, îndeosebi în Bucova şi Băuţar.

Gura satului se manifestă cel mai evident în Joia Mare. Era însă şi uşor mai indulgentă, îndulcind critica prin umorul inclus în strigăturile şi afirmaţiile făcute la adresa celor vizaţi, cel mai adesea flăcăi şi fete aflate la vremea măritişului.

În seara din Joia Mare a Săptămânii Mari, dinainte de Paşte, două cete de flăcăi urcă pe două dealuri apropiate şi dau semnalul începerii „spectacolului” rostogolind din vârful dealurilor câte o roată de căruţă, învelită în paie şi aprinsă. Mai nou, roata de căruţă a fost înlocuită cu un cauciuc vechi de maşină, stropit cu benzină şi aprins.

Mai întâi erau trecute în revistă ,,cuplurile” gata de căsătorie. Se făcea astfel un fel de agendă a nunţilor anunţate pentru vara ce se apropia. Apoi erau luate în ,,colimator” fetele care întârziau în a-şi alege un soţ şi să se mărite. De „Joii Mari”, se spuneau, în gura mare, toate bârfele amoroase şi se făceau portretele satirice ale fetelor mari sau mai puţin ,,mari”. Nu scăpau însă nici feciorii care erau de însurat.

Strigările se făceau în grup, între cele două cete, care strigau din înălţime şi din întuneric, stabilindu-se astfel un dialog viu şi satiric, având ca subiect întâmplări din sat cu personaje, femei şi bărbaţi, care, în ultimul an, s-au abătut de la comportamentul etico-moral al satului. Erau batjocorite lenea, beţia, prostia, avariţia, înfumurarea, luxul, dar şi relaţiile imorale.

Judecata din Joia Mare era, totuşi, una condescendentă, nefiind făcută cu ură şi pasiune, reprezentând o ,,judecată” a colectivităţii, a tot ceea ce se întâmplă negativ în sat şi care este supus criticii sau chiar batjocurii celor două grupuri de flăcăi.

Nu ştim cât de drepte sau nedrepte sunt aceste „judecăţi”, dar ele constituie un moment de maximă distracţie, pentru unii, şi de adâncă disperare, pentru alţii, mai ales pentru fetele „încondeiate”.

Iată un exemplu de dialog, purtat peste sat, de către flăcăii aflaţi în vârfurile a două dealuri, în seara de Joii Mari:

– Aure, maure, mă!/ – Aure, maure, ce ţî ţie, mă?/ – Ce ţî ţie, nu mi mie, mă!/ Ai aflat că fata lu’…/ Umblă pân’ sat,/ Cu păru buclat,/ Cu cămeşa parfumată,/ Cu gura rujată!/ Numa’ acasă/ Îi tare leneoasă!/ Dân’ zori până-n sărat/ Şage toată zâua-n pat/ Numa sara să scoală/ Şî fuge la a lu’… în poală!/…”.

Mai trebuie precizat că la „judecata” de „Joii Mari” asista aproape toată comunitatea, femeile, copiii, bărbaţii satului venind tiptil, pe întuneric, la poalele dealurilor, pentru a asculta dezvăluirile făcute de cetele de flăcăi.

Pr. Romulus FRÎNCU