Jios la poala mândră a Ţarcului,
Pe Valea Igiăgului,
Iăstă un sat’cum altu’ nu-i,
Aişea îi satu’ mieu,
În care m-am născut ieu,
Aişea-s ruscanii miei,
Şî ieu ma mândresc cu iei.
Că ruscanii-s oameni omenoş,
Șî ge oaspeţ bucuroş,
Că-s oameni petrecănoş,
Când să prind ruscanii-n jioc,
Ge sup tălpi lie iăsă foc,
Că toţ jioacă șî toţ cântă,
Lumia cu drag îi ascultă.
Acu satu mieu drag ge geparce,
Îț închin aşiastă carce,
Gin care chiar tu faşi parce,
Şî să spun p’iunge-am căutat,
Gespre cine şi-am aflat,
Ge gemult șî pân’ acuma,
Ca să ce cunoască lumia.
În memoria ruscanilor s-a păstrat de-a lungul timpului o frumoasă legendă legată de localitatea Rusca. Aceasta aminteşte de un viteaz originar din sat, ce primeşte, pentru faptele de vitejie pe câmpul de luptă, ca recompensă, atâta teritoriu cât poate cuprinde în ocolul pe care-l face călare într-o singură zi, fără a trece niciun curs de apă. Viteazul, pe numele de Ruscai Martin, a încălecat în zori de zi pe un cal sprinten, pornind de la confluenţa râurilor Timiş cu Hideg, pe malul drept şi respectiv stâng al celor două râuri, trecând pe lângă ruinele castrului roman (ce se mai văd şi astăzi), urmând culmea ce desparte valea pârâului Criva de Şesul Ruschii, ajungând la Vârful Şesului şi de aicea la Dealul Padeş (hotar cu localitatea Domaşnea).
Menţionez că până la acest loc s-a urmat hotarul istoric cu localităţile Criva şi Teregova. Urmând Dealul Padeş, traversează drumul roman (ale cărui urme se mai văd şi astăzi, fiind cunoscut ca drumul „Bătrân”), ajungând la Vârful Ceicovi (hotar cu localitatea Cornereva), trecând pe la locul numit Iarba Moale, coborând la locul zis Furca Obiţii. De aici urcă la Vârful Cozia, trecând pe la Pietrele Albe, ajungând la Vârful Babii (hotar istoric cu Ţara Românească). Urmând coama Munţilor Bandeal, Matica și Drăguţu, ajunge la Vârful Olanu (hotar cadastral cu localitatea Măru), trecând pe lângă Lacul Iezer (un pitoresc lac glaciar format în craterul unui vulcan stins) şi ajunge la Prislopul Negru (Rugeanului), iar de aici la Vârful Căleanu şi apoi la Vârful Ţarcu (hotar cadastral cu localităţile Vârciorova, Ilova şi Feneş). Mergând pe Plaiul Fulgu, ajunge la Vârful Poiana Înaltă şi de aici la Vârful Socoia, traversând Șeaua „Trâsturii”, trecând pe la Vârful Dragota, ajungând la „Cucuiu lu Olariu” şi de aici la Târva Popii, apoi la Ohaba Mică şi Mare, traversând din nou drumul roman (cunoscut aici şi ca Drumul de Poştă), urmând Culmea Glinov și terminând călătoria la Tâlva Guşată, coborând pe malul opus al locului de plecare, pe malul drept al celor două râuri.
Din păcate, legenda are un final trist, calul, obosit şi alb de spume, moare, final al majorităţii legendelor de întemeiere a unor edificii (sacrificarea Anei în Mănăstirea Argeşului, a unui cocoş la zidirea unei case noi) sau a unor localităţi intrate în literatura de specialitate ca „sacrificiu al întemeierii”. Stabilirea hotarelor „cu ajutorul calului şi a călăreţului” este specifică mai multor localităţi, printre care şi Teregova, cu diferenţa că nu se stabileşte timpul, ci se merge prin marcarea hotarului omologat ulterior prin Comisie împărătească.
Tradiţia (memoria oamenilor), urmele arheologice şi documentele vremii constituie suportul istoric al unei localităţi. Legenda, urmele castrului şi ale drumului roman trebuie întărite şi cu documente oficiale din anumite perioade din istoria localităţii Rusca.
Prima menţiune referitoare la zona localităţii Rusca este făcută în anul 1392, când este amintită moşia (predia) Hidech (Hideg), alături de Temesin (Timiş). Prima atestare a localităţii Rusca datează din anul 1430, când este amintit nobilul Bartholomaeus de Rwzska, apoi în anul 1440 apare nobilul Ruszkai Mihaly, iar în anul 1557 sunt amintiţi fraţii Ruszkai Marton şi Janos ca nobili care primesc în arendă moşiile Komptore (Cuptoare), Halandin şi Glosy, cu condiţia să se îngrijească de prosperitatea acestora.
Mă opresc aici cu enumerarea documentelor în care apar moşii, localitatea Rusca şi nobilii locului, revenind asupra clarificării numelui de Ruszkai, care apare în documente (redactate în limba latină) ca nume propriu, fiind asociat cu numele de Rusca, pentru a ajunge la legătura dintre legendă şi documente.
Închei aici prima relatare despre localitatea Rusca şi evoluţia ei din vremurile străvechi până-n zilele noastre, având dorinţa de a aduce un omagiu tuturor celor trecuţi în nefiinţă, născuţi în Rusca, şi a trezi interesul urmaşilor acestora care sunt născuţi în această frumoasă localitate, fie că locuiesc sau nu pe meleagurile natale, cărora le cer sprijin pentru publicarea MONOGRAFIEI localităţii Rusca. Fac apel, în acest sens, şi la oficialităţile Primăriei Teregova, pe raza căreia se află şi Rusca, precum şi la instituţiile din Rusca: Biserica Ortodoxă și Biserica Baptistă, dar şi la oamenii de afaceri născuţi în Rusca şi la iubitorii acestor meleaguri, mulţumindu-le anticipat pentru aceasta.
Nicolae MOACĂ
