O nouă finanţare pentru Constantin Daicoviciu


Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, consideră că o prioritate pentru dezvoltarea localităţii o constituie obţinerea de finanţări prin care să se realizeze modernizarea drumurilor comunale. Astfel, după ce proiectul pentru asfaltarea drumurilor comunale din localitatea Căvăran a fost finalizat în anii precedenţi, reprezentanţii administraţiei publice locale sunt de părere că o prioritate este asfaltarea drumurilor în toate celelalte localităţi ale comunei.

După finalizarea proiectului de alimentare cu apă şi canalizare în Prisaca şi Zăgujeni, la începutul anului 2012 a fost depus spre finanţare proiectul de asfaltare a străzilor din aceste două localităţi, iar în luna noiembrie a anului trecut s-a primit confirmarea că proiectul este eligibil şi va fi finanţat. Pentru aceste două localităţi, proiectul prevede asfaltarea a 8,3 km de străzi.

„Anual s-au realizat balastări pe toate străzile comunale, din fonduri proprii. Tot din bugetul propriu am realizat proiectul şi am finanţat procedurile de achiziţie publică pentru execuţia asfaltării principalelor străzi din localităţile Maciova şi Mâtnicu Mare. Pentru asfaltarea unor străzi din loclaitatea Peştere vom face tot posibilul să găsim resurse financiare. Modernizarea străzilor comunale rămâne prioritară şi, în funcţie de oportunităţi, vom încerca să aplicăm toate măsurile pentru programele de finanţare care se vor derula pe viitor”, ne-a declarat Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu. (B. Naum)