O investiţie cu beţe-n roate


Romeo Dunca – atentat la… ,,Sălbăticie”!

La sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin a avut loc recent o şedinţă de lucru privind Planul Urbanistic Zonal al proiectului ce vizează amenajarea unui domeniu schiabil pe Nedeia, al cărui titular este SC Dunca Imobiliare, o ,,poveste” despre care ziarul nostru a relatat pe larg în ediţia trecută.

La întâlnire au participat reprezentanţii mai multor instituţii judeţene, investitorul Romeo Dunca şi consultanţii săi, reprezentanţii Asociaţiei „Altitudine”, care este administratorul Sitului ,,Natura 2000 Munţii Ţarcu”, precum şi consultanţii acestei structuri.


Şedinţa, condusă de directorul APM, Carmen Sorescu, a fost una a discuţiilor contradictorii între cei de laAltitudine” şi Romeo Dunca. Faptul că Asociaţia a dat aviz nefavorabil proiectului ţine lucrurile pe loc în privinţa PUZ-ului şi a tuturor avizelor care mai sunt necesare. Cei de la „Altitudine” au declarat că au procedat aşa ţinând cont de habitatul prioritar din interiorul PUZului proiectului, habitat ce reprezintă 0,01 la sută din întregul areal protejat, şi de faptul că proiectul ar degrada speciile care trăiesc în zona Munţilor Ţarcu.

Directorul APM a spus că instituţia pe care o conduce dă avize respectând o anumită procedură. Carmen Sorescu a mai adăugat că „noi, acum, nu am putea da un aviz pe baza a ceea ce aţi dat dv. Studiul este unul calitativ şi trebuie completat cu indicatori cuantificabili în privinţa impactului pe care proiectul îl are asupra mediului. Cu stări conflictuale nu rezolvăm nimic. Dezvoltarea zonei trebuie să fie în armonie cu respectarea mediului“.

Cu acelaşi prilej, consultantul celor de la „Altitudine” a declarat că, mai nou, s-a descoperit că partea de est a Munţilor Ţarcu prezintă condiţii ideale pentru existenţa vieţii sălbatice, fiind un adevărat nucleu de sălbăticie. 

Omul de afaceri timişorean Romeo Dunca i-a întrebat pe cei de la „Altitudine” de când au cunoştinţă despre acest nucleu. „De cinci ani se lucrează la acest proiect, a fost făcut plecând de la conceptul de arie protejată, şi l-am modificat în funcţie de cum ni s-a spus. Membrii Consiliului Ştiinţific al celor de la «Altitudine» nici nu au fost la faţa locului, dar aviz nefavorabil dezvoltării lui au dat! Acum veniţi cu o nouă descoperire: nucleu de sălbăticie! Ce o să mai urmeze? Chiar nu ţineţi cont de cele nouă comunităţi locale care au nevoie de acest proiect?“, s-a revoltat Romeo Dunca.

Consultanţii investitorului au spus că dacă „pe baza informaţiilor existente ale proiectului nu se pot obţine avizele de mediu necesare, noi suntem dispuşi să continuăm să analizăm cantitativ zona, să colaborăm cu cei de la «Altitudine» şi să spunem dacă sunt zone ce vor fi excluse din habitatul prioritar“. La rândul său, Marius Vodiţă, şeful Serviciului Reglementări din cadrul APM Caraş-Severin, spunea că vrea să ajungă cu PUZ-ul la o formă finală: „S-a dat un «Nu» pentru ceva nefinalizat şi eu nu pot duce PUZ-ul mai departe“.

Şi pentru că, pe tot parcursul şedinţei, cei de la „Altitudine” au vorbit de impactul negativ al proiectului, toată lumea i-a întrebat care este acel impact. Explicaţia consultantului Asociaţiei a fost una mai mult decât ambiguă, respectiv aceea că „investitorul trebuie să evalueze“.

Prezent la întâlnire, şeful Cancelariei Prefectului, Nicolae Verindeanu, a menţionat că arii protejate există şi în Braşov, dar există, totuşi, acolo, şi pârtii de schi. Acesta a mai adăugat că „e bine să protejăm natura dar asta nu înseamnă că trebuie să devenim stepă“.

Sonia BERGER

 

 

Tiana MESNER