Noutăţi privind Cazierul judiciar


Începând de luna aceasta, Serviciile de cazier judiciar de la nivelul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti eliberează Certificate de cazier judiciar persoanelor juridice.

Cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, se depune de către persoana juridică, prin reprezentantul legal, care trebuie să îşi dovedească calitatea, la unitatea de poliţie pe raza căreia îşi are sediul social sucursala, filiala sau punctul de lucru persoana juridică. La depunerea cererii, reprezentantul legal al persoanei juridice care solicită eliberarea Certificatului de cazier judiciar va anexa dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante, copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal, copie certificat constatator, chitanţa de achitare a taxei în cuantum de 10 lei şi un timbru fiscal în valoare de 2 lei. Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor juridice în cel mult trei zile de la data solicitării. (C. Senco)