Noua organigramă a spitalului din Caransebeş a fost respinsă. Adrian Dumbravă: „Consilierii au votat la comandă şi în necunoştinţă de cauză”



Cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 30 iunie, a Consiliului Local Caransebeş a fost, cu siguranţă, cel privind modificarea organigramei, statului de personal/funcţii, fără modificarea numărului actual de posturi (sublinierea aparţine iniţiatorului proiectului – n.r.) din Spitalul Municipal de Urgenţă.
Cum doi consilieri social-democraţi, Natalia Boncia şi Vlad Ştefăroi, au lipsit de la şedinţă, raportul de forţe a fost favorabil celor de la PNL şi USR, care s-au abţinut, astfel că, supus la vot, proiectul de hotărâre a fost respins.
Imediat după încheierea ședinței, într-o conferință de presă comună, susținută împreună cu primarul Felix Borcean și cu city-managerul Florin Bogdea, managerul spitalului, Adrian Dumbravă, a ținut să comenteze subiectul.
„Această nouă organigramă pe care eu am propus-o era fără modificarea numărului actual de posturi, asta însemnând că eu am vrut, şi am explicat asta şi în şedinţa precedentă, o economie majoră. Nici măcar nu am fost întrebat ce economie bugetară ar fi adus această nouă organigramă, adică oamenii au votat efectiv la comandă, după părerea mea, şi în necunoştinţă de cauză. Ea a avut, în structura propusă, câteva ţinte. Prima ţintă, cu asta şi începe, ar fi unele modificări în cadrul Laboratorului de analize medicale, unde noi am început procesul de acreditare din punct de vedere RENAR, acolo fiind nişte criterii după care tu primeşti un punctaj după care să fii acreditat, cu încadrările, cu profesiile oamenilor care lucrează în laborator. Exemplul cel mai simplu, acolo lipsea structura cu biolog, iar eu am propus transformarea unui post de chimist în post de biolog, cam cu aceeaşi încadrare salarială. Tot în cadrul laboratorului avem câteva posturi de asistenţi medicali principali, care s-au eliberat prin plecarea la pensie a unor angajaţi. E greu de găsit oameni când scoţi posturi la concurs, care să fie calificaţi, asta înseamnă vechime, cei care au această vechime au un post în care lucrează, noi am mai încercat să angajăm chiar şi medici, aşa că am încercat acum, şi am propus, să începem cu debutanţi, altă economie bugeară, şi să formăm oameni. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cadrul unor secţii, medici primari care au ieşit la pensie, şi am vrut să începem cu medici specialişti, aşa cum este normal. Consilierii locali nu au fost de acord…”, a spus Adrian Dumbravă.
Primarului Felix Borcean i s-a părut ciudat că, de regulă, în cazul unui proiect de hotărâre la care există voturi împotrivă sau există tendinţa de a vota într-un anume fel, se cer, totuşi, lămuriri, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz, iar consilierii locali au votat tacit, fără să facă vreun comentariu. „Mi s-a părut că a şi fost un aranjament. N-au pus întrebări, ce se întâmplă… La proiecte mult mai puţin importante, iscodesc, ticluiesc câte o întrebare… Acum nu… Taman la spital!”, a adăugat Felix Borcean.
Adrian Dumbravă a ţinut să mai precizeze că, din punctul său de vedere, lipsa întrebărilor a fost motivată de faptul că lucrurile erau prea clare în proiectul de hotărâre şi că, dacă o făceau, consilierii ar fi căzut şi mai tare în derizoriu şi, în plus, nu doreau ca opinia publică să cunoască esenţa lucrurilor.
Managerul spitalului a mai declarat că, în cadrul noii organigrame, mai era vorba despre câteva posturi mutate dintr-un compartiment în altul, în funcţie de nevoile specifice, concluzionând că, totuşi, lucrurile nu vor rămâne aşa.
„Vreau să văd dacă, în momentul în care vom pune proiectul din nou pe ordinea de zi şi se va face o prezentare a organigramei, pe care ei nu au solicitat-o, dar o voi solicita eu la momentul respectiv, pentru că nu m-am aşteptat să nu treacă organigrama spitalului, vor avea aceeaşi atitudine la vot, în momentul în care vor fi explicate foarte clar toate aceste lucruri, deşi ar fi trebuit să ceară explicaţii, proiectul nu a fost peste ordinea de zi, au fost în comisii deja”, a mai spus şi Felix Borcean.
Sonia BERGER