„Noi ne dorim să practicăm un fotbal plăcut şi să readucem lumea la stadion”


Declară Lucian Manole, directorul tehnic al echipei FC Caransebeş

În ultimul timp, printre iubitorii de fotbal din Caransebeş au circulat tot felul de zvonuri contradictorii: ba că echipa-fanion a oraşului se desfiinţează, ba că unii jucători au plecat deja, ba că totul merge bine şi că de fapt nu s-a întâmplat nimic în această pauză competiţională… Care este adevărul, domnule Manole?

– Până în momentul de faţă, a existat, într-adevăr, o oarecare stare de incertitudine. Acum, însă, se pare că toate lucrurile merg într-o direcţie bună… Într-o discuţie pe care am purtat-o recent cu finanţatorul clubului FC Caransebeş, Marian Copilu, şi cu preşedintele Cosmin Popovici, am căzut de comun acord ca reluarea pregătirilor să se facă în data de 28 ianuarie, respectiv începerea, efectiv, a antrenamentelor, preconizându-se şi un cantonament centralizat, dar, înainte de această reunire din 28, va mai fi o întâlnire în data de 24 ianuarie, la care şi jucătorii vor fi prezenţi, pentru a se stabili cu cine se continuă, se va face renegocierea contractelor, şi împreună cu cei care sunt cu sufletul deschis şi doresc să continue activitatea la Caransebeş, chiar şi în situaţia creată de aceste vicisitudini – pentru că trebuie să înţeleagă că peste tot, în fotbalul românesc, este o situaţie destul de delicată –, precum şi cu finanţatorul şi cu cei care ne-au acordat tot sprijinul, respectiv Consiliul Local Caransebeş şi personal domnul primar Marcel Vela, să ducem activitatea fotbalistică şi tradiţia oraşului mai departe, pentru că ele nu au voie să dispară. Indiferent sub ce formă se va continua, important este ca această echipă să-şi menţină blazonul şi să-şi etaleze calităţile pe care le-a demonstrat atât în anii trecuţi, cât şi în turul acestui campionat.

Aţi terminat turul Seriei a IV-a a Ligii a III-a pe locul al IV-lea. Ce v-a nemulţumit în această perioadă, cu ce probleme v-aţi confruntat?

– Am încheiat turul într-adevăr pe poziţia a IV-a, la 6 puncte de primul loc. Au fost anumite inadvertenţe… În primul rând, alcătuirea echipei s-a făcut pe parcurs, din mers, nu am putut folosi „unsprezecele”, sau structura de bază, chiar de la început. Cel puţin patru jucători au venit la echipă pe parcurs – şi i-aş aminti aici pe Adi Ganea, Vucea, Stancu şi Scărlătescu –, iar acest lucru şi-a pus amprenta asupra omogenităţii relaţiilor de joc. A mai fost şi impedimentul terenului, o suprafaţă de joc care anul trecut, din cauza secetei, nu a arătat ca şi în anii anteriori. Sperăm să învăţăm din greşeli, iar de acum să facem astfel încât suprafaţa de joc să fie propice etalării unui fotbal de calitate, iar lotul să-l avem stabil în momentul începerii returului. Tocmai de aceea în data de 24 ianuarie va avea loc această întâlnire de discuţii, de negocieri, urmând ca în luna februarie să începem cu o structură a echipei cât de cât cristalizată, chiar în cazul în care vom mai aduce unul, maximum doi-trei jucători de calitate. Vom încerca să promovăm şi băieţi din pepiniera proprie, de la echipa secundă, pentru că acolo sunt câţiva tineri care au arătat calităţi pe parcursul turului Ligii a IV-a, dar totul depinde, aşa cum am mai spus, de discuţiile din data de 24 ianuarie, la care vor lua parte finanţatorul Marian Copilu, preşedintele clubului, Cosmin Popovici, antrenorul Liviu Achim, şi subsemnatul, eu confirmând dorinţa de a continua la FC Caransebeş. Sperăm că până atunci nu vor exista surprize şi bine ar fi să nu se mai pună atâta accent pe zvonuri, pe dezinformări, pe mici răutăţi, care nu-şi au rostul atunci când toată lumea ar trebui să tragă la aceeaşi căruţă şi toţi avem ca deziderat crearea unei echipe competitive la Caransebeş, o formaţie care, în momentul în care totul va fi stabil şi va fi reglată şi problema infrastructurii, să poată să tindă spre un eşalon superior.

De veniri la echipă aţi vorbit puţin mai înainte. De plecări ne puteţi spune ceva?

– În data de 24 ianuarie se va şti exact cine va începe efectiv din data de 28 antrenamentele, şi tot atunci se va stabili probabil şi locaţia viitorului cantonament, pentru că avem mai multe variante, precum şi programul de meciuri amicale. Până în momentul în care jucătorii nu vor fi de faţă, ca să-şi exprime dorinţa de a continua la Caransebeş, nu pot să dau ca sigure nici veniri, nici plecări.

În condiţiile pe care le-aţi descris, mai rămâne promovarea în Liga a II-a un obiectiv al echipei?

– Întotdeauna, adevăraţii fotbalişti şi adevăraţii oameni de fotbal şi-au dorit să câştige. Că nu au reuşit de fiecare dată, nu este o mare tragedie. Diferenţa dintre noi şi liderul seriei este de 6 puncte. În funcţie de lotul pe care îl vom aveala dispoziţie, în funcţie de bugetul care se va stabili, probabil, după discuţiile dintre finanţator şi Primăria Caransebeş, vom stabili obiectivul exact. Dar eu zic că, ţinând cont că în ultima etapă a turului am făcut un egal la principala contracandidată, la Minerul Motru, nimic nu este imposibil. La numărul mic de echipe rămase în campionat, oricare trei victorii te pot urca, aşa cum şi oricare trei înfrângeri consecutive te pot coborî. În primul rând, noi ne dorim să practicăm un fotbal plăcut şi să readucem lumea la stadion, pentru că unul dintre handicapuri a fost multele eşecuri pe teren propriu. Fără a căuta o scuză, în momentul în care se pierde vinovată este toată lumea – antrenori, jucători, conducători –, iar când câştigă, la fel, meritul este al tuturor, inclusiv al spectatorilor.