„Nimeni nu îşi pune problema ruperii Protocolului USL”


Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, a mai declarat, cu acelaşi prilej, că Uniunea Social-Liberală trebuie să existe şi nu îşi pune nimeni problema ruperii Protocolului dintre formaţiunile care compun USL. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Uniunea Social-Liberală este o construcţie politică de care România are nevoie.

„La scurt timp după ce Victor Ponta a preluat treburile ţării, Parlamentul României îşi revine. Prin deciziile pe care le ia, Parlamentul redevine instituţia cea mai importantă a democraţiei în România. Acest lucru se întâmplă şi datorită faptului că Guvernul Ponta a reuşit să stabilească relaţiile normale pe care trebuie să le aibă Executivul cu Legislativul şi, evident, pentru că în Parlament există o nouă majoritate, capabilă să facă din Instituţia Parlamentului una tot mai mult responsabilă şi respectabilă. Prin urmare, Protocolul USL va fi respectat, iar această formaţiune politică va câştiga alegerile în toamnă”, a declarat Sorin Frunzăverde.

În opinia vicepreşedintelui PNL, în prealabil va trebui însă să se ştie în baza cărei legi se va candida la alegerile pentru Parlamentul României, pentru că, din punct de vedere tehnic şi strategic, legea care va reglementa modul de desfăşurare a acestora este esenţială. Or, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţională legea prin care „Învingătorul ia totul”, sau candidatul care va obţine cele mai multe voturi va deveni parlamentar, a mai spus Sorin Frunzăverde.

Grupaj de Sonia BERGER