Nicolae Nicolae încheie anul în forţă


Clubul Umoriştilor Olteni a organizat recent un concurs desfăşurat la Craiova, cu prilejul Festivalului Naţional de Epigramă. Evenimentul, desfăşurat sub patronajul spiritual al marelui poet uitat, Traian Demetrescu, fiu al Craiovei, cel cântat de Mihai Eminescu în versurile sale, a avut două teme: „Banii Craiovei” şi „La lilieci”, după opera lui Marin Sorescu. La competiţie au participat 86 de concurenţi din ţară şi din Republica Moldova. Municipiul Caransebeş a fost reprezentat de epigramistul Nicolae Nicolae, care a fost premiat cu această ocazie pentru „contribuţia sa la dezvoltarea epigramei româneşti”. Decizia a fost luată de George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România (U.E.R.), prof. univ. dr. Ştefan Cazimir şi Mihai Sălcuţan, membri ai juriului. Astfel, s-a încheiat un an rodnic pe arena epigramei, în care Nicolae Nicolae a fost mereu prezent şi activ în duelurile şi provocările turnirurilor satirico-umoristice, reprezentând cu cinste Caransebeşul literar. (C. Senco)