Muzeul, „colindat” de Crăciun


Lumea plină de farmec a Crăciunului autentic, cu datinile şi colindele strămoşeşti, a fost prezentată săptămâna trecută publicului caransebeşean iubitor de tradiţii populare veritabile. Astfel, un nou eveniment cultural menit să promoveze valorile spirituale şi obiceiurile etnografice veritabile ale Banatului Montan a avut loc la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiul de pe Timiş şi Sebeş.

Instituţia de cultură, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a organizat tradiţionalul spectacol de colinde intitulat „Tradiţii populare de Crăciun în Banatul de Munte”. Cu acest prilej, au evoluat în faţa numerosului public iubitor de frumos solistele Daniela Văcărescu, tânăra Eveline Constantin şi Florica Franţ, care au întreţinut atmosfera de sărbătoare prin cântecele de folclor authentic pe care le-au interpretat.

Manifestarea s-a bucurat şi de participarea Corului „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice ,,Sfântul Gheorghe” din Caransebeş, dirijor – prof. Maria Poneţchi.

Ansamblul Folcloric ,,Zestrea Gugulanilor” a susţinut un concert de colinde şi o varietate de jocuri populare tradiţionale de pe Valea Timişului, sub îndrumarea coregrafului Simion Dragalina, iar elevii din clasele de canto ale îndrăgitelor soliste de muzică populară Gabi Zaharia şi Daniela Văcărescu au interpretat, de asemenea, cântece specifice acestei perioade.

La final, toţi artiştii participanţi au primit din partea organizatorilor pungi-cadou conţinând dulciuri şi băuturi răcoritoare.

Scopul concertului a fost acela de păstrare a tradiţiilor, datinilor şi obiceiurilor moştenite de la strămoşii noştri, precum şi promovarea colindelor tradiţionale româneşti din zona Banatului. În continuare, în data de 20 decembrie, începând cu ora 18, va urma un alt concert de colinde susţinut de ansamblul folcloric al etnicilor ucrainieni din Caransebeş. Vă dorim tuturor, în numele organizatorilor, Crăciun fericit, un An nou fericit şi multă sănătate!”, le-a transmis participanţilor la manifestare managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Adrian Ardeţ.

Intrarea la evenimentul derulat în „Aula Musei Caransebesiensis” a fost liberă, sala fiind neîncăpătoare pentru cei dornici să trăiască minunatele clipe de poveste ale Sărbătorilor de Iarnă.

Vasi POPESCU