Prima atestare documentară
Localitatea Slatina Timiş îşi are originea din timpul stăpânirii romane în Dacia. Este o localitate veche, des amintită de istorici, şi mai ales de istoricii bănăţeni. Apare pentru prima dată ca localitate în Tabula Peutingeriană, secolul III d.Hr., Segmentum VII b (Atlas istoric. Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971, harta nr. 28).
După biruinţa finală din anul 106 d.Hr., Traian cucereşte Dacia şi o transformă în provincie romană imperială. Banatul şi partea de vest a Olteniei ţineau atunci de Moesia Superioară. Noua provincie a fost colonizată masiv cu elemente romanizate aduse din toate părţile imperiului. Populaţia băştinaşă reîntoarsă la casele ei (cum redau numeroasele scene de pe Columna lui Traian) începe să folosească şi să împrumute formele civilizaţiei romane. Vechiul drum roman de la Drobeta – Dierna şi până la Tibiscum trecea prin hotarul de azi al localităţii Slatina Timiş, pe locul unde se găsea vechea vatră a satului. Probabil Gaganae să fi apărut ca localitate din canabele civile, care se formau în jurul castrelor.
,,Pe teritoriul anticului Gaganae (azi Slatina, lângă Caransebeş), aceşti latrones omoară pe Publius Aelius Ariortus/?/ fost primar/ IIII vir/ la Dierna/ sau Drobeta/ deci pe unul dintre principalii bogătaşi sclavagişti ai locului”. (Istoria României, Editura R.P.R., Bucureşti, 1960, vol. I, p. 429).
În urma unei noi diviziuni a Daciei romane – în Dacia Porolisiensis, Dacia Apulensis şi Dacia Malvensis –, în timpul lui Aelius Antoninus Pius (138-161), fiul adoptiv al lui Hadrian, ,,Banatul aparţinea de Dacia Apulensis, care era cea mai importantă dintre cele trei provincii, dispunând de teritoriul cel mai întins, de oraşele cele mai multe şi înfloritoare, şi de trupele cele mai numeroase, în frunte cu Legiunea XIII Gemina, cu sediul în Apulum”. (A. Oţetea, Istoria poporului român, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 72).
În Banat erau linii de castru, de-al lungul drumului imperial pe care a intrat Traian în Dacia în cursul primului război (101-102 d. Hr.), plecând de la Lederata (Palanca) la Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeş). Sigur identificate sunt castrul de la Mehadia şi castrul de la Teregova.
După retragerea stăpânirii romane, continuitatea în Banat a fost dovedită atât pe baza ştirilor literare, cât şi prin descoperirile arheologice.
,,Tezaurele monetare descoperite la Orşova şi Borlova, lângă Caransebeş, au o compoziţie mixtă, monede anterioare părăsirii Daciei şi monede din secolul IV”. (Istoria României, Editura R.P.R., Bucureşti, 1960, vol. I, p. 624).
Mediul rural oferea condiţii mai bune populaţiei daco-romane, în perioada de trecere la feudalism, prin furtuna migraţiei popoarelor şi complexitatea procesului istoric.
,,La venirea slavilor, în secolul al VII-lea, vechile nume ale oraşelor erau însă tot mai uitate. Fostele oraşe nu mai erau la această dată decât nişte ruine. De aceea, satul care s-a înfiripat, atunci sau mai târziu, pe locul Sarmisegetusei de odinioară, e numit Grădişte, aşezarea de la Apulum – Bălgrad, iar satul din apropierea castrului şi a oraşului Porolissum, Molgrad, toate acestea fiind toponimice date de către slavi”. (Istoria României, Editura R.P.R., Bucureşti, 1960, vol. I, p. 628).
Putem cu siguranţă să afirmăm că în urma schimbării toponimiei de către slavi, tot în această perioadă se schimbă şi denumirea localităţii în ,,Slatina”, nume de origine slavă. Influenţa slavă asupra lexicului românesc a fost destul de puternică şi a atins cele mai variate domenii, intrând şi în fondul principal de cuvinte al limbii române.
Schimbarea denumirii romane ,,Gaganae” în cea slavă de ,,Slatina” este legată de o anume împrejurare. Vechea vatră a satului se schimbă de pe terasa malului drept al Timişului, lângă apa Sadovei, pe malul stâng al râului, pe un loc mai ridicat, la poalele dealurilor împădurite, având drum deschis spre munte, schimbare desigur obiectivă, din cauza împrejurărilor istorice, pentru a avea o aşezare superioară din punct de vedere strategic.
Aici este şi astăzi centrul administrativ al localităţii şi al comunei. Două noţiuni stau la baza denumirii localităţii: ,,slatina” şi ,,zlătar”, ambele de origine slavă. Să le analizăm pe rând. ,,Slatina, slatine” s.f.l. – izvor de apă sărată; apă minerală sărată. Teren mlăştinos şi sărat. 2. Mâncare prea sărată – saramură – slav (v. Sl. Slatina); ,,zlătar, zlătari” s.m.-l (Inv.). Meşter (ţigan) care se ocupă cu prelucrarea aurului. 2. Ţigan (nomad). Bg. Zlătar” (Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p. 869).
Aceste două noţiuni determină denumirea localităţii, fie pentru faptul că pe aceste locuri s-au găsit izvoare de apă sărată sau terenuri mlăştinoase şi sărate, fie că s-a găsit aur în timpurile mai îndepărtate. Sare brută nu se găseşte şi nici nu sunt urme de saline sau măcar semne că prin aceste locuri s-a scos cândva sare.
Terenul nu este mlăştinos; fiind aşezat la poalele dealurilor, este mai mult pietros. În vatra satului sunt locuri mai joase, ca locul numit ,,Baltă”, şi chiar mlăştinoase, mai ales în timpul ploios, dar aceste locuri nu au o suprafaţă atât de întinsă încât să determine această denumire. Caracteristic pentru localitatea Slatina Timiş este faptul că apa din majoritatea fântânilor este puţin sărată, ceea ce înseamnă că în straturile de pământ se găsesc şi straturi de sare, rămăşiţe ale unor vechi depuneri geologice, fără ca ele să reprezinte un interes economic. Fântânile cu apă bună sunt destul de rare, şi aceasta depinde de pânza freatică unde sunt săpate.
Dacă urme de saline nu s-au găsit, în schimb bătrânii din localitate afirmă că s-au găsit urme de băi de aur pe toată valea pârâului Slatina. Probabil că de la aceste locuri, unde se lucra la spălatul aurului, să vină denumirea localităţii. Este deci incontestabil faptul că denumirea de ,,Slatina” vine de la aceste două elemente: sare şi aur.
În decursul timpului, localitatea Slatina Timiş s-a dezvoltat, extinzându-se mereu în afara vetrei iniţiale (vărsarea pârâului Slatina în Timiş), ajungând astăzi până la Valea Seacă spre nord, sau trecând chiar şi pe malul drept al Timişului, în locul numit ,,Strâmtură”. Slatina Timiş apare în decursul timpului cu următoarele denumiri: Slatina, Slatina Mică, Slatina Timiş, fiind vorba de una şi aceeaşi localitate.
În afară de ,,Slatina”, aşa cum apare la început în toate documentele, în timpurile mai apropiate apare şi cu numele de Slatina Mică, dar nu se poate preciza data exactă. În cele mai multe documente apare cu numele de Slatina. Mai târziu, pentru a-i da o localizare mai precisă din punct de vedere geografic şi administrativ, faţă de alte localităţi cu aceeaşi denumire (Slatina Nera), i s-a spus Slatina Timiş, nume care corespunde întru totul aşezării comunei.
Pe plan local, şi azi comuna se împarte în ,,Slatina Mare” şi ,,Slatina Mică”, dar a format şi formează o singură unitate administrativă. Locuitorii satului afirmă că la construirea căii ferate, la început şi gara a purtat denumirea de Slatina Mică, datorită faptului că se situa în dreptul ,,Slatinei Mici”, de care o despart Timişul şi locul numit ,,Strâmtură”. (Va urma)
Gheorghe ZEICU
