Mişcarea sindicală din Caransebeş, între anii 1944-1948


Fără unităţi economice de talia celor din Reşiţa, Anina sau Ferdinand (azi, Oţelu Roşu), acestea cu mii de muncitori organizaţi în sindicate, pe ramuri de activitate, Caransebeşul se prezenta în toamna anului 1944 cu fabrica de la Balta Sărată, unde funcţionase un sindicat al muncitorilor tâmplari în perioada interbelică, şi cu muncitorii ceferişti, mult mai numeroşi, dar care în perioada amintită nu s-au remarcat printr-o activitate sindicală de reţinut.

La sfârşitul lunii septembrie 1944 se simţea nevoia reluării activităţii sindicale, întreruptă în timpul dictaturii regale. Pavel Nemeth şi Ştefan Lang, în numele Partidului Comunist, au cerut informaţii despre reluarea activităţii Sindicatelor Unite în oraş. Ministerul Afacerilor Interne a făcut cunoscut încă din 20 septembrie că Guvernul condus de către generalul Constantin Sănătescu a acceptat constituirea de sindicate, fără a se permite însă organizarea de întruniri ale acestora. Despre această Dispoziţie a fost înştiinţată firma „Mundus” de la Balta Sărată.

Reorganizarea sindicală a cuprins treptat majoritatea ramurilor profesionale din oraş: meseriaşi, cadre didactice, funcţionari şi muncitori din fabrici şi ateliere.

Activa în luna aprilie 1945 Sindicatul micilor meseriaşi din oraş, care căuta un sediu pentru activităţile curente. În aceeaşi perioadă, aprilie-mai 1945, Sindicatele Unite din oraş erau conduse de către Pavel Nemeth – secretar, şi Ion Şandru – preşedinte, ambii membri ai Partidului Comunist şi salariaţi la firma „Mundus”.

Conform unui document al Organizaţiei Judeţene Severin a PCR, rezultă că, în septembrie 1945, în oraşul Caransebeş ar fi fost înscrişi în sindicate 6.246 de membri, cifră greu de acceptat ca reală, deoarece aceeaşi organizaţie politică deţinea în decembrie 1946 informaţia că activau organizaţii sindicale la CFR şi IAR, iar la „Mundus” sindicatul era în organizare.

Sindicatul salariaţilor CFR, bine organizat, a solicitat Primăriei, şi a primit în martie 1946, un teren în faţa gării, destinat iniţial pentru parc, în vederea construirii a două barăci pentru cantina personalului.

Lăudabilă era activitatea Sindicatului învăţătorilor din judeţul Severin, cu grupă sindicală în Caransebeş, care în 13 octombrie 1946, adresându-se Primăriei, a primit aprobare să ridice din stocul de efecte spitaliceşti aflate în magazia acesteia pături, cearceafuri, saltele şi perne, necesare înzestrării unui cămin destinat fetelor de învăţători care studiau la şcolile secundare din oraş.

În conducerea Comisiei Locale a Sindicatelor Unite din oraş, învăţătorii au desemnat în februarie 1947 doi reprezentanţi care să le apere interesele.

Pentru perioada 1944-1948, sindicatele locale nu s-au remarcat prin acţiuni de amploare, din motive diferite. Cei din fabrica de la Balta Sărată beneficiau de condiţii de muncă mulţumitoare, iar în fabrică se crease un cămin pentru copiii muncitorilor. Cei de la CFR, ca angajaţi ai Statului, beneficiau de locuri de muncă sigure, riscul destituirii apărând doar pentru opozanţii politici ai Blocului Partidelor Democratice, depistaţi cu ocazia alegerilor din noiembrie 1946.

Constantin BRĂTESCU