Felix Borcean va participa personal la dezinsecţia de miercuri, de la Caransebeş


Chiar dacă iniţial anunţase că anul acesta dezinsecţia la Caransebeş se va face doar terestru şi în regie proprie, prin intermediul SC Transal Urbis şi al angajaţilor Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, primarul Felix Borcean a revenit asupra ideii şi a decis ca operaţiunea, cerută, de altfel, insistent de cetăţenii municipiului, să decurgă în alte condiţii.
Astfel, dezinsecţia va avea loc miercuri, 8 iulie, cel mai probabil la orele serii, va fi efectuată de aceeaşi firmă care a făcut-o şi anul trecut, respectiv Deraton Timişoara, şi la acelaşi preţ de 65.000 de lei, dar, spre deosebire de intenţia iniţială, va avea loc atât terestru, cât şi aerian.
„Am discutat cu reprezentanţii firmei în cauză şi, în plus, ca un fel de bonus, se va face şi o a doua dezinsecţie terestră. Şi, ca să fiu sigur că operaţiunea va decurge aşa cum trebuie, voi participa personal la ea”, a mai spus Felix Borcean. (Foto: Doru Bălăşoiu)
Bogdan NAUM