Mike Godoroja a venit cu diamante la Caransebeş


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al televiziunii Banat TV Reşiţa, a găzduit, recent, un spectacol de excepţie al trupei „Blue Spirit”, care s-a desfăşurat în curtea interioară a instituţiei de cultură din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului.

Mike Godoroja, alături de ceilalţi patru membri ai trupei „Blue Spirit”, au revenit la Caransebeş, unde au cântat piese din albumul „Hippie cu diamante,“ un dublu album concept, rodul a doi ani de lucru, în urma cărora au rezultat poemele de blues alternativ care combină „notele blue” cu o parte din poezia şi textele muzicii unei perioade din România opzecistă.

Blue Spirit” a luat fiinţă în 1997 şi, până în prezent, a semnat cinci albume. În momentul de faţă, „Blue Spirit” înseamnă: Mike Godoroja (voce şi inspiraţie), Alex Vişan (chitară electrică, chitară acustică, mandolină, bouzouki-chitară), Robert Ardeleanu (bass), Vali Vătuiu (tobe) şi Mihai Tăcoi (chitară, banjo, dulcimer, mandolină, clape).

Hippie National Tour 2012-2013“ este un turneu de promovare, ducându-i pe Mike Godoroja & „Blue Spirit” în toată ţara, Caransebeşul aflându-se pe harta creionată de această formaţie care interpretează o muzică de calitate, prin realizarea unei geniale fuziuni între blues, rock psihedelic, country-folk şi etno.

Mădălina DOMAN